Ioan Becali a avut cuvinte critice la adresa lui Florin Tănase, unul dintre liderii vestiarului de la FCSB.
Ioan Becali: ”Toată lumea îi zice sifonul lui Gigi!”
Impresarul a adus în discuție zvonurile apărute în urmă cu ceva timp despre deecarul campioanei, faptul că el este cel care îi spune lui Gigi Becali tot ce se întâmplă în vestiarul roș-albaștrilor, iar celebrul agent este convins că acest lucru este adevărat.
”Tănase a avut și legătura asta mai… cu Gigi. Toată lumea îi zice sifonul lui Gigi, înțelegi? Așa îi zic probabil colegii, înțelegi? Nici nu s-a ferit! Și Gigi culegea informații importante de la el. Culegea mai multe de la el decât de la MM”, a spus Ioan Becali la Fanatik.
Ioan Becali: ”Să faci crucea de 4-5 ori când știi că e camera pe tine, eu m-aș jena!”
De altfel, vărul patronului de la FCSB a remarcat și un gest care îl deranjează la Florin Tănase. Ioan Becali a văzut că fotbalistul face de foarte multe ori semnul crucii și l-a ironizat pe fotbalist pentru acest lucru.
”Tănase va deveni antrenor. N-ai văzut de câte ori face Tănase crucea când intră și când iese? Ca fotbalist, intri, o faci o dată. O fac și catolicii și toți. Intră, ating iarba. O dată, de două ori.
Dar ca să o faci de 4-5 ori când știi că este camera pe tine, eu m-aș jena. Fac și eu crucea, zic: ‘Dă, Doamne, să ajung bine, sănătos’, dar o dată. Dar dacă știu că e camera pe mine, nu mai fac. El o face de trei-patru ori, când intră și când iese, dacă s-ar putea și la interviu…”, a adăugat agentul.