Este bine cunoscut faptul că CFR Cluj trece printr-o perioadă sensibilă din punct de vedere financiar. Clubul a intrat în insolvență după ce a părăsit cupele europene, iar mai mulți fotbaliști au părăsit deja echipa.
Culisele transferului picat al lui Cordea în Bănie
Andrei Cordea a fost la un pas să se alăture pe lista plecărilor din mercato de vară de la CFR Cluj. Atacantul a fost dorit intens de Universitatea Craiova, însă mutarea nu s-a mai concretizat.
Marius Șumudică a dezvăluit că fotbalistul a avut contractul pe masă, iar cu 10 minute înainte de încheierea perioadei de mercato s-au aflat într-un dialog. Andrei Cordea a cerut un sfat de la antrenorul său, însă decizia i-a aparținut în cele din urmă, astfel că atacantul va continua, cel puțin până în iarnă, la CFR Cluj.
„Da, Cordea este jucătorul nostru, rămâne la CFR Cluj cel puțin până în iarnă. Sperăm să aibă evoluțiile de până acum, să mai marcheze niște goluri. Probabil, în iarnă, CFR va intra la discuții și vor apărea discuții, pentru că este un jucător vandabil. A stârnit interes și în Saudia, nu doar la Craiova și sunt tatonări și în China, pentru că în două luni ei își fac planuri pentru noul sezon. A fost, Cordea, la 10 minute de Craiova.
La ora 12 fără 10 minute vorbeam cu el și îmi spunea toate detaliile contractului, îmi cerea și un sfat și i-am spus că decizia este la el, știe cel mai bine. E un caracter deosebit. Înainte să semneze sau să se înțeleagă cu un club și mai sunt șapte minute ca să parafeze înțelegerea, iar el stătea la telefon cu antrenorul său, asta nu-mi denotă decât respect și nu pot decât să-i ofer decât același respect“, a declarat Marius Șumudică, conform Fanatik.








