Lopez Caro a fost reconfirmat la Vaslui: Porumboiu: "Caro e FOMIST rau de tot"
Lopez Caro a fost reconfirmat in functia de antrenor principal la Vaslui, in unanimitate, de membrii Consiliului de Administratie al clubului, intruniti luni. Porumboiu da in judecata ziarul Marca. "Caro nu a prezentat niciun program cu antrenamentele pentru aceasta saptamana!"
Presedintele CA, Ciprian Damian, a declarat ca antrenorul spaniol a participat la sedinta, dar nu a dorit sa comunice cu membrii Consiliului de Administratie, motivand ca nu cunoaste limba romana.
"Domnul Lopez Caro a primit votul tuturor celor trei membri ai Consiliului de Administratie al FC Vaslui pentru a fi in continuare antrenor principal al echipei. La sedinta, a participat si domnul Caro Lopez, care nu raspuns la nicio intrebare adresata de noi legat de cum joaca echipa, locul din clasament si alte probleme existente. Doar a ridicat din umeri pentru ca nu stie absolut niciun cuvant in limba romana, desi are profesor de doua luni de zile. I-am pus toate acele intrebari, ca de altfel si in cursul saptamanii trecute, pentru a-l ajuta, sa-i dam un sprijin. Insa singurul lui interes este ca echipa sa mearga prost si el sa-si incaseze banii", a spus Damian pentru Mediafax
Reconfirmarea lui Lopez Caro in functia de antrenor principal vine la mai putin de 24 de ore de cand tehnicianul a transmis prin fax clubului vasluian faptul ca nu mai recunoaste autoritatea Consiliului de Administratie si considera hotararile acestuia drept ilegale.
"Lopez Caro nu a prezentat niciun program cu antrenamentele pentru aceasta saptamana!"
"Ar fi pentru prima data in trei luni de antrenorat a lui Lopez Caro cand ne-ar aduce la cunostinta un program cu antrenamentele echipei. Nu ne-a prezentat niciun program astazi (n.r. - luni), nici macar in sedinta Consiliului de Administratie si este si inregistrare video in acest sens. Ma astept sa-l fi pus pe vreun perete undeva pe la vestiare pe la stadion, sa-i fi facut fotografii si apoi sa zica ca nu l-am acceptat. Cine vrea cu adevarat binele echipei, asa cum sustine si domnul Caro ca isi doreste pe deplin, nu da doua zile de pauza jucatorilor dupa alte doua zile libere", a spus presedintele Consiliului de Administratie de la FC Vaslui, Ciprian Damian.
"In cursul zilei de astazi (n.r. - luni), am primit o adresa de la FRF prin care sunt avertizati ca preparatorul fizic al echipei, Cedric Alberto Thius Vieville, nu are atestat in domeniu depus la Federatie. In acest sens, i-am cerut antrenorului Lopez Caro, cel care l-a adus la echipa, sa-mi prezinte documentele necesare pentru a le putea trimite mai departe la FRF. In caz contrar, el va fi suspendat. Acest preparator fizic are depus la dosar doar o licenta de antrenor la o echipa de amatori", a declarat Ciprian Damian, presedintele Consiliului de Administratie al FC Vaslui.
Conducerea clubului crede ca lipsa pregatirii in domeniu a preparatorului fizic explica si accidentarea mijlocasului sarb Milos Pavlovici inainte de partida cu Steaua, din etapa a IV-a a Ligii I. "Acum intelegem de ce Pavlovici a facut intindere la gamba piciorului drept la incalzire, inainte de antrenamente. I-a fost fortat piciorul de catre acest preparator adus de Lopez Caro. Se vede profesionalismul", a adaugat Ciprian Damian.
Preparatorul fizic nu are atestat in domeniu!
Antrenorul Juan Ramon Lopez Caro a anuntat, luni, prin intermediul avocatului Josep Vandellos, ca oficialii FC Vaslui nu i-au acceptat programul de pregatire pentru saptamana in curs.
"Cei din conducerea clubului nu au acceptat programul de antrenament pe aceasta saptamana, dupa ce au avut o sedinta luni dimineata. Vom emite un comunicat de presa, in care vom prezenta punctul de vedere la ceea ce s-a intamplat in acest weekend. S-au spus minciuni, cum ca antrenorul ar fi fost plecat in excursie, insa antrenorul si secunzii au stat doar la Vaslui, la hotel. Este foarte grav ca nu i s-a dat voie sa prezinte planul de antrenament pentru aceasta saptamana. Vom face referire si la divulgarea de catre Porumboiu a unor clauze contractuale", a declarat Vandellos.
FC Vaslui a obtinut doar cinci puncte in primele sase etape ale Ligii I, ocupand locul 14 in clasament, iar oficialii clubului incearca sa-l faca pe antrenorul spaniol Juan Ramon Lopez Caro, angajat in aceasta vara, sa-si dea demisia pentru a nu-i plati clauza de reziliere a contractului, in valoare de un milion de euro.
"Caro nu a fost reconfirmat. Nu este adevarat. Caro ramane insa antrenorul Vasluiului. El are niste probleme. Ma astept sa puna antrenamentele la 2 noaptea. Cand am fost in Austra nu se mai gaseau portocale. Parca eram fabrica de fresh-uri. Era o risipa totala. Caro spune numai minciuni. A spus prin presa din Spania ca il impiedic eu sa isi faca meseria la Vaslui. Caro trebuie sa isi faca treaba. In lipsa de rezultate a inceput sa spuna una, alta prin presa. A facut un program saptamana asta ca sa ne mentinem si sa nu facem burtica. Ce face el este diversiune. El asteapta milionul de la mine. El merge cu masina mea Mercedes 600, are tot ce ii trebuie la Vaslui si spune ca nu ii convine. Nu are nici a mia parte din comportamentul unui capsunar roman. Anul trecut ne bateam la titlu. Acum nu jucam nimic si ne batem la retrogradare
Am vazut ca sunt si intr-o suita deosebita in ziarul Marca, mi-am contactat avocatii si vom cere daune fata de minciunile publicate. Invit toata presa sa vada in ce conditii sta Lopez Caro la Vaslui. I-am dat tot ce a cerut si el se prezinta in presa spaniola ca o victima. Cand vine un strain in Romania i se pare extraordinar sa faca ceva pe sapca noastra. El e antrenor la Vaslui si cand va pleca de aici va plati el milionul. Au aparut in ziarul As date din contract, dezvaluite de avocatul lui Caro", spune Adrian Porumboiu la Sport.ro.
Ziaristii de la Marca au realizat un top al presedintilor sau patronilor de club implicati in diferite scandaluri care le-au adus serioase lovituri de imagine. Porumboiu este clasat pe locul 0 in topul initulat "De la cer.. la infern", fiind acuzat ca il hartuieste profesional pe Caro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News