Kevin Ciubotaru se află pe lista jucătorilor convocați pentru meciurile din luna octombrie ale echipei naționale, amicalul cu Moldova și partida cu Austria din preliminariile pentru Cupa Mondială.
Marius Măldărășanu: ”Ciubotaru trebuie să rămână cu picioarele pe pământ!”
De asemenea, Ciubotaru este considerat a fi și o soluție pentru problemele din apărare ale celor de la FCSB. Chiar Gigi Becali declara că l-a remarcat pe fotbalistul lui Hermannstadt: ”Eu credeam că e atacant, dar e fundaş. E bun, dar e cam prea mic de statură. Ei sunt prietenii mei (n.r. oficialii lui Hermannstadt), dar nu te înţelegi cu ei, că cer mulţi bani. Mi-a plăcut siguranța lui, control, încredere în el. E copil, dar în bandă se distra cu fundaşii Rapidului”.
La conferința de presă premergătoare jocului cu CFR Cluj, Marius Măldărășanu a vorbit despre convocarea fotbalistului la echipa națională, dar și despre un eventual transfer la FCSB al lui Ciubotaru.
”Se vorbeşte, este adevărat. Este foarte important ca el să rămână pe picioarele pe pământ. Ştiţi cum sunt jucătorii tineri şi ce probleme am avut cu Ianis Stoica. El îşi dorea să plece şi nu mai eşti focusat pe ce ai de făcut.
Ciubotaru trebuie să rămână cu picioarele pe pământ pentru că va avea şi meciuri mai puţin bune. I-am dat încredere, dar avem cu cine să îl înlocuim dacă se întâmplă asta.
Din punctul meu de vedere este bine, sper să fie bine şi la loturile naţionale. Are marjă de progres şi sper ca lucrurile să fie bune pentru el”, a spus Marius Măldărășanu la conferința de presă.