În contextul în care au pierdut jucători importanți, roș-albaștrii i-a transferat în această vară doar pe fundașul Ronny Labonne de la Caen și pe fostul mijlocaș al lui Dinamo, Eddy Gnahore.
Mihai Stoica: ”Nu aveam chef să umplu curtea de rebuturi!”
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a răbufnit când a venit vorba despre nemulțumirea suporterilor, mai ales având în vedere faptul că perioada de transferuri nu s-a încheiat.
Oficialul fostei campioane a României spune că nu vrea să se grăbească cu achizițiile de vară și vrea să transfere la echipă doar jucători de calitate, fără ”să mai umple curtea de rebuturi”.
”Cine a făcut transferuri? Craiova? Sunt patru transferuri. Noi avem două și urmează încă două săptămâna asta. Care e problema?
Doar suporterii care scriu pe rețele spun că ar fi o problemă. Pe stadion nu-i văd.
Atâta timp cât suntem întâmpinați cu simpatie, eu nu văd unde sunt ăștia care înjură. De parcă n-am făcut transferuri pentru că n-am vrut sau știu eu ce.
Am explicat clar. Jucătorii buni nu pot fi luați acum. Nu aveam chef să umplu curtea de rebuturi, doar de dragul de a aduce jucători, ca să nu se mai enerveze ăștia care sunt foarte nervoși. Îi îndemn la calm.
Mi-am adus aminte. Am trei. Pădurariu e titular la FCSB. Hai să-l vedem. S-ar putea să avem trei jucători buni antamați. Pe suporteri o să-i vedem vineri
Știu că lotul e subțire. Am spus de atâtea ori că mai vrem 4 jucători. Ce să mai fac? Să vin să desenez, să fac schițe? Hai să luăm un creion și să desenez! Am spus clar că vor mai veni 4 jucători! De fapt 3, că unul a venit deja”, a spus Mihai Stoica la Prima Sport.