Managerul general al campioanei României l-a remarcat pe Rareș Andrei, portarul în vârstă de doar 16 ani pe care îl consideră un fotbalist de mare viitor.
Totul a pornit de la despărțirea de Lukas Zima. Portarul ceh s-a întors la Petrolul Ploiești după doar câteva luni petrecute la FCSB, acolo unde a bifat 10 apariții în toate competițiile.
Intrat în direct la Prima Sport, MM Stoica a explicat că revenirea lui Zima la Petrolul a fost influențată și de concurența puternică existentă între buturile roș-albaștrilor.
MM Stoica îi vede un viitor strălucit lui Rareș Andrei: „Calități remarcabile”
"El voia să apere. Noi avem Târnovanu, Matei Popa, a apărat foarte bine cât a apărat şi va creşte, va fi mult mai bun ca anul trecut. Aveam al treilea portar, Udrea. Nu mai puteai să-l ţii pe Zima al treilea portar, pe salariul ăla
El nu avea cum să apere la noi şi asta a fost discuţia de la început. Omul a fost foarte corect, coleg excepţional. Avem al patrulea portar de foarte mare perspectivă.
Nu poţi să te duci în cantonament cu cinci portari, trebuie să te duci cu patru, iar pe copilul ăsta vreau să-l avem tot timpul cu noi. Rareş Andrei e un portar cu calităţi remarcabile", a declarat MM Stoica.
Născut în 2010, Rareș Andrei a fost convocat deja la prima echipă pentru partida cu Hermannstadt din play-out, dar nu a apucat să debuteze.