Motivul pentru care Dan Petrescu a răbufnit în timpul meciului cu Chindia: „L-am pus pe Bilașco să facă asta!”

Dan Petrescu CFR Cluj - Chindia Targoviste Superliga Superliga Dan Petrescu
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 05 Decembrie 2022, 16:18
Data actualizarii: Luni 05 Decembrie 2022, 16:16

CFR Cluj a încheiat seria fără înfrângere a lui Anton Petrea la Chindia Târgoviște.

Ardelenii s-au impus cu 2-0 în Gruia, grație reușitelor lui Kolinger și Manea. În minutul 68, centralul i-a arătat cartonașul galben lui Claudiu Petrila, evidențiind faptul că jucătorul CFR-ului a simulat, iar Dan Petrescu a răbufnit pe margine. Asta l-a făcut pe arbitru să-l avertizeze și pe antrenorul clujenilor, iar după meci, Petrescu a explicat toată faza.


„Am primit (n.r. galben), pentru că Petrila când a luat galben, l-am pus pe Bilașco (n.r. directorul sportiv al CFR-ului) să-i facă poză la genunchi. A fost faultat. Și tu ai galben pentru un fault... nu știu dacă a fost în careu, dar cred că a fost în careu și apoi i-a dat galben pentru simulare.

Apoi la penalty-ul pe care l-am primit, n-am înțeles de ce nu se duc mai repede la VAR. Se duc, studiază și gata. Dacă a fost fault, dai fault, nu? Dar nu-mi place să iau prea multe galbene, pentru că voi fi suspendat și ar fi păcat, pentru că atunci când am lipsit am pierdut.

Cred că port noroc echipei și ar fi bine să fiu pe bancă. N-am înțeles la faza lui Petrila, dacă a fost în careu sau nu”, a spus Dan Petrescu în cadrul unei conferințe de presă.

CFR - Chindia Tâgoviște 2-0

Kolinger (minutul 17) și Manea (minutul 81) au adus prima înfrângere a lui Anton Petrea la Chindia Târgoviște din campionat. Formația lui Dan Petrescu a obținut trei puncte importante în lupta pentru titlu și se apropie cu pași repezi de liderul Farul.

În următoarea partidă, CFR Cluj se va confrunta cu trupa lui Gică Hagi miercuri, 7 decembrie, de la ora 20:00, în timp ce Chindia Târgoviște va face deplasarea pentru jocul cu FC Hermannstadt tot de miercuri, 7 decembrie, dar de la ora 17:00.

CFR, în această stagiune

După 19 etape, însă cu un meci în minus, ardelenii se află pe poziția a doua cu 40 de puncte din 54 posibile. CFR Cluj a înregistrat, astfel, 13 victorii, un rezultat de egalitate și patru înfrângeri.

Perioada de mercato din vară pentru CFR Cluj
Veniri - Vito Hammershoy-Mistrati (29 ani / mijlocaș central / Randers / 400.000 de euro), Jefte Betancor (28 ani / atacant / FCV Farul / 300.000 euro), Denis Kolinger (28 ani / fundaș central / Vejle BK / 150.000 de euro, împrumutat), Karlo Muhar (26 ani / închizător / Lech Poznan / 100.000 de euro), Jean-Claude Billong (28 ani / fundaș central / Clermont Foot / liber de contract), Rangelo Janga (30 ani  / atacant / Apollon Limassol / liber de contract), Cephas Malele (28 ani / atacant / Al Tai Hail FC / împrumutat), Ze Gomes (23 ani / atacant / Seregno Calcio / liber de contract), Simone Scuffet (26 ani / portar / APOEL Nicosia / liber de contract),  Karlo Brucic (30 ani / fundaș stânga / FC Koper / liber de contract), Christopher Braun (30 ani / fundaș dreapta / FC Botoșani / liber de contract), Niakate Abdoulaye (22 ani / fundaș central / FC San Pedro / liber de contract), Carl Davordzie (22 ani / atacant / Virtus Camposanto / liber de contract).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!