Nicolae Dică, sedus de un fotbalist de la FCSB: „Rar mai găsești jucători cu inteligența lui!”

Octavian Popescu FCSB Nicolae Dica Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 26 Ianuarie 2023, 08:25
Data actualizarii: Joi 26 Ianuarie 2023, 08:25

Nicolae Dică încă este cu gândul la fostul său elev de la FCSB, despre care are de zis numai cuvinte pozitive. 

Nicolae Dică (42 ani) a început cu dreptul aventura de la CS Mioveni. Antrenorul a câștigat primul meci, 1-0 cu Petrolul Ploiești, și le-a adus argeșenilor al doilea succes în cele 22 de etape.

Nicolae Dică îl laudă pe Octavian Popescu

Chiar dacă a plecat de la FCSB de mai bine de două luni, Nicolae Dică a rămas cu gândul la Octavian Popescu (20 ani). Văzând ultimele evoluții ale jucătorului, tehnicianul a precizat că „perla” lui Gigi Becali (64 ani) posedă calități pe care jucătorii din campionatul României nu le au. 

„Constanța o poți realiza în timp. Cu ajutorul experienței, poți să ajungi să faci cât mai multe meciuri bune. Acum, el este un jucător tânăr și este clar că are oscilații. Dar trebuie ca lumea să aibă răbdare cu el, pentru că este un jucător care se antrenează bine și are calități senzaționale. Mă refer mai ales la partea ofensivă, unde rar mai găsești jucători buni unu contra unu și jucători cu inteligența lui”, a spus Nicolae Dică pentru ProSport.

În această ediție de campionat, Octavian Popescu a marcat 2 goluri și a oferit 5 pase decisive în 21 de jocuri. Cota sa, potrivit publicației Transfermarkt, este de 4 milioane de euro. 

Motivul pentru care Octavian Popescu a refuzat-o pe Universitatea Craiova

Fotbalistul a mărturisit că nu a fost mulțumit de oferta financiară primită din partea Universității Craiova. Conștient de calitățile sale, a căutat o provocare din toate punctele de vedere.

„(n.r. ai petrecut şase luni la Craiova?) Şase luni, da... şi după a venit pandemia, aveam un an, dar a venit pandemia şi s-a terminat totul.

(n.r. de ce ai refuzat să rămâi?) Trebuie să te gândeşti că 'sunt mai bun decât mi-aţi oferit' şi trebuie să tragi cât mai tare să faci un lucru bun în viaţă.

Ştiam că pot mai mult decât îmi oferă şi am zis că nu vreau să semnez, că vreau mai mult de la viaţă, ştiam ce pot. Dacă eu vreau să stau să joc în România, care nu e un campionat puternic... poate unii copii se mulţumesc cu asta şi nu e bine.

Eu vreau să fac pasul într-un campionat foarte puternic”, a declarat Tavi Popescu pentru Orange Sport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!