Rapid își continuă parcursul excelent sub comanda lui Costel Gâlcă și rămâne cu un singur eșec în primele 14 etape din acest sezon. Victoria cu Slobozia a fost asigurată încă de la pauză, după golurile lui Petrila, Rareș Pop și Manea, iar în actul secund a mai înscris și Dobre.

Daniel Pancu: "E momentul ca Rapid să termine în primele 3 și să joace într-o cupă europeană"

Depășită doar la golaveraj de liderul FC Botoșani, Rapid visează în acest sezon la primul trofeu după o pauză de aproape două decenii. Întrebat dacă acum este momentul, Daniel Pancu s-a arătat precaut, spunând că primul pas pentru giuleșteni ar trebui să fie podiumul - obiectiv nerealizat în era Dan Șucu.

"A fost un joc cap-coadă foarte bun. Nu s-a mai întâmplat până acum, e prima dată în acest sezon. E clar că se produc adaptări cu un antrenor nou, care a venit cu lucruri noi. A avut parte de rezultate foarte bune care i-au asigurat liniștea și încrederea jucătorilor. Toți sunt încrezători în sistemul lui și în modul lui de a juca. Era de așteptat ca Rapid să joace foarte bine.

E momentul să termine în primele 3 și să joace într-o cupă europeană. Ei au fost mult mai entuziaști și mai pompoși în declarații în sezoanele trecute, dar lucrurile n-au stat bine pentru că n-au atins niciun obiectiv până acum. Și ce ciudat sună! Vorbim de 4-5 de un Rapid cu stabilitatea financiară, stadion nou și toate condițiile, dar Rapid nu a atins niciun obiectiv. Încă e mult până departe, dar jocul e stabilit, iar asta contează cel mai mult", a spus Daniel Pancu, la Digisport.

  • Rapid a cucerit ultimul trofeu major în 2007, Supercupa României, în timp ce ultimul titlu de campioană datează din 2003.

Pentru Rapid urmează duelul cu CSC Dumbrăvița din Cupa României (joi, ora 21:00). Ulterior, dueluri în Superliga cu Universitatea Craiova (2 noiembrie, deplasare) și FC Argeș (10 noiembrie, acasă) înaintea pauzei pentru partidele echipelor naționale.