FCSB a început excelent noul sezon și a cucerit deja primul trofeu. 

Într-o partidă care părea că merge înspre loviturile de departajare, Radunovic a adus victoria echipei „roș-albastre” cu un șut senzațional din afara careului. Dennis Politic și Alin Fică au fost ceilalți marcatori din Supercupa României, trofeu care a rămas la București.

Ionuț Rada l-a scos în evidență pe Cisotti

Ionuț Rada a vorbit despre meciul din Supercupa României, în exclusivitate la Sport.ro, și a scos în evidență spectacolul făcut de cele două echipe.

„A fost un meci bun până la urmă, mă așteptam să fie un ritm mai slab, ținând cont că e primul meci oficial din acest sezon, dar până la urmă cred că au oferit un spectacol frumos, atât pentru cei care au venit la stadion, cât și pentru cei care au văzut meciul în fața televizorului”, a spus Ionuț Rada.

Rada nu a avut un remarcat în această partidă, dar a vorbit despre un jucător de la FCSB pe care îl apreciază.

Chiar dacă Cisotti a jucat doar o repriză în duelul din Supercupă cu CFR Cluj, fostul fundaș consideră că mijlocașul italian este un jucător de bază la FCSB și poate face diferența oricând.

„Cisotti este un jucător care dă un mare plus FCSB-ului, un jucător mobil la mijlocul terenului, care contribuie la faza ofensivă. El continuă evoluțiile pe care le-a avut și sezonul trecut, dar în rest nu aș putea să spun pe cineva anume.”, a declarat fostul jucător de la FCSB, pentru Sport.ro.