Impresarul a spus despre jucătorul lui FCSB că este cunoscut drept ”sifonul” lui Gigi Becali și l-a acuzat pe fotbalistul pe care l-a avut sub contract până la începutul anului 2022 că încearcă să impresioneze închinându-se de nenumărate ori.

Răspunsul lui Ioan Becali pentru Florin Tănase

În replică, Tănase a spus că îi este milă de Giovanni Becali, deoarece încearcă mai degrabă să iasă în evidență prin astfel de declarații decât prin munca sa.

Ioan Becali a avut o reacție scurtă când a fost întrebat în legătură cu tirada lui Florin Tănase la adresa sa. ”Nu mă interesează pe mine ce a zis Tănase. El trebuie să joace fotbal”, s-a limitat la a spune Giovanni Becali, confom Iamsport.

Victor Becali, devastator cu Florin Tănase

Replica dură a venit în schimb din partea fratelui și colaboratorului său, Victor Becali, care l-a acuzat pe decarul lui FCSB de obrăznicie și de lipsă de educație având în vedere că a avut curajul să vorbească de această manieră despre un om cu 43 de ani mai în vârstă.

Întrebat dacă este posibil ca supărarea fotbalistului să vină ca urmare a faptului că atunci când era sub contract cu firma fraților Becali nu a reușit să prindă un transfer, Victor Becali a oferit din nou un răspuns acid. Acesta a declarat că pentru un jucător este greu să se transfere în străinătate dacă marchează doar din penalty.

Niciodată! Am și spus în acel moment că nu a fost să fie. Nu ni s-a întâmplat niciodată să nu putem transfera un jucător care e golgheter. Nu a fost să fie, am zis ’Băi, nu ne-a mers împreună’. De atunci ne-am mai întâlnit de nu știu câte ori, ne-am salutat, fără niciun fel de problemă. Dacă se ducea la Real Madrid, ziceam ’Domn-le, mamă, ce am pierdut!’, dar s-a dus nici nu știu pe unde, dar nu contează, nu am avut niciodată niciun fel de tensiune. Poți să fii supărat, dar dacă dai goluri doar din penalty nu poți să fii supărat.

Nu e vina mea, și noi ne-am fi dorit la fel de mult ca el să se transfere. Care era interesul nostru? Să se transfere, altfel nu aveam obiectul muncii. Relația noastră e încheiată demult, de când a plecat din țară i-a expirat contractul. De atunci nu am mai colaborat.

Cum adică, cu ce a ajuns rău Giovanni? Nu am înțeles! Înseamnă că Tănase e un tip milos. Nu e o reacție dură, e o obrăznicie! Giovanni a spus că se aude, nu a spus că este un ’sifon’. Dacă e supărat, să fie sănătos, să rămână supărat. Ce să fac, să îl înveselesc eu pe Tănase? Se înveselește când bate penalty. Atât mi s-a părut, că e obraznic față de un om cu 45 de ani mai mare. Dacă voi considerați că e un tip educat, e problema voastră, eu nu cred!”, a spus Victor Becali la Iamsport Live.

VIDEO Declarațiile lui Florin Tănase la adresa lui Ioan Becali