Steaua isi ia "un fotbalist excelent", dar e atentionata: "Da randament mai bun in dreapta decat in centru"

Steaua isi ia un fotbalist excelent , dar e atentionata: Da randament mai bun in dreapta decat in centru Superliga

Citeste si - Steaua vrea sa amane debutul sezonului de primavara din cauza zapezii

Steaua este aproape de a-l transfera pe tanarul fundas Mihai Balasa, legitimat la AS Roma si imprumutat in ultimele sezoane la Crotone (echipa pe care a ajutat-o sa promoveze in Serie A) si Trapani.

Caracterizat ca fiind un fundas foarte abil, Balasa a fost anuntat de Becali ca fiind dorit pentru postul de fundas central. Patru selectioneri ai echipei nationale de tineret, care l-au avut pe acesta sub comanda lor, spun insa ca Balasa ar fi mai potrivit pentru postul de fundas dreapta. De asemenea, acesta poate juca si ca mijlocas central defensiv.

Viorel Moldovan, Emil Sandoi, Bogdan Stelea si Cristi Dulca, fosti selectioneri ai nationalei de juniori, au comentat pentru cotidianul Gazeta Sporturilor pe seama revenirii lui Balasa in Romania.

Viorel Moldovan: "Se simte mai bine in dreapta. E foarte inteligent"

"Eu am jucat intr-un singur meci cu el fundas central, dar l-am mutat imediat pe dreapta, pentru ca acolo se simtea el cel mai bine. Cel mai bun randament acolo l-a dat, chiar daca a mai jucat si mijlocas in fata apararii.

In Italia a avut cel mai mult de castigat pentru ca s-a pus la punct cu tot ce inseamna fotbalul de inalta performanta, iar experienta de acolo il va ajuta. A invatat lucruri tactice, practic s-a cizelat din acest punct de vedere.

Un jucator inteligent, care are o viziune foarte buna asupra jocului si din ce imi aduc aminte are si o capacitate mare de efort, calitate de care are nevoie orice fotbalist care joaca in banda", a spus Viorel Moldovan despre Balasa.

Emil Sandoi: "Anticipeaza foarte bine si are viteza"

"Era un pusti atunci cand l-am adus de la juniori si tin minte ca m-a impresionat inca de la primele antrenamente. 

Anticipeaza foarte bine tot ce se intampla in timpul unui joc, intra imediat in ritm si are o viteza excelenta pentru un fundas.

Eu l-am folosit mai mult pe postul de fundas dreapta, pentru ca acolo ii placea si acolo dadea cel mai bun randament. Cred ca in acest ani petrecuti in Italia a acumulat si experienta necesara pentru a fi la un nivel foarte ridicat. 

Il cunosc foarte bine, stiu ca are o viata extrasportiva linistita, e cuminte, la locul lui", a spus si Emil Sandoi.

Bogdan Stelea: "Sta bine fizic, are forta, chiar daca nu e inalt"

"Daca mi-a placut de el? Pai el era cu doi ani mai mic decat restul jucatorilor atunci cand l-am convocat. Asta spune totul despre el.

Tin minte ca la un meci cu Germania a intrat in postura de rezerva si a fost fenomenal. Am apreciat ca s-a integrat rapid, desi era cel mai mic.

Si fizic sta bine. Nu e inalt, dar are forta. Nu se arunca niciodata intr-un duel, e un tip echilibrat si calculat.

Eu l-am folosit fundas central si s-a descurcat perfect. Dar paote juca fundas dreapta si mijlocas defensiv", a spus si Bogdan Stelea.

Cristi Dulca: "E serios, nu face diferenta intre meci si antrenament"

"L-am chemat o singura data si l-am folosit titular. M-a impresionat deosebit ceva la el. Pe parcursul antrenamentelor a avut o atitudine foarte serioasa. La el n-am vazut diferenta intre meci si antrenament, se implica la fel de mult.

L-am folosit ca fundas dreapta. Sa joci aproape 3 ani in Serie B nu e putin deloc. E un campionat care are rigori tactice ridicate", a spus si Cristi Dulca.

10 selectii a bifat Mihai Balasa la nationala de tineret, marcand doua goluri

La 17 ani si jumatate a debutat acesta in Liga I, intr-un Viitorul - Gaz Metan Medias

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!