Regretul care îl bântuie pe Olaru după FCSB - Inter d'Escaldes 3-1

Regretul care îl bântuie pe Olaru după FCSB - Inter d Escaldes 3-1 Liga Campionilor

FCSB - Inter d'Escaldes 3-1, miercuri seară, pe arena din Ghencea.

Manșa întâi din turul I preliminar din Champions League părea a fi o formalitate pentru FCSB cu echipa din Andorra, Inter d'Escaldes. Însă nu a fost așa. După un prim act controlat autoritar, FCSB a arătat multe puncte nevralgice în partea secundă. Adversarii au avut multe ocazii, dar inspirația lui Ștefan Târnovanu a păstrat un avantaj dătător de speranțe până la final.

Regretul care îl bântuie pe Olaru după FCSB - Inter d'Escaldes 3-1: "Normal că suntem supăraţi, trebuia să ne jucăm calificarea acasă"

Căpitanul Darius Olaru a marcat din lovitura de la 11 metri obținută de Juri Cisotti, dar la pauză a fost înlocuit. De ce spune mijlocașul roș-albaștrilor că e supărat și care e marele său regret după meciul tur cu formația din Andorra?

"Cred că a fost un meci dificil. Ştiam că ne aştepta un meci greu. Din păcate nu am câştigat la o diferenţă mai mare şi trebuie să mergem la retur şi să mergem în faza următoare. Nu ştiu care a fost… au intrat mult mai montaţi ei după pauză, au reuşit să îşi creeze mai multe ocazii. Totuşi, cred că am avut câteva situaţii bune, trebuia să mai marcăm şi diferenţa trebuia să fie mai mare.

Normal că suntem supăraţi, trebuia să ne jucăm calificarea acasă. Ne-am propus la început să fie diferenţa mai mare şi nu a fost aşa.

Este un vis, normal (n.r. calificarea în Champions League). Cu toţii ne dorim să ajungem acolo , dar ştim că avem mult de muncă şi trebuie să ne ridicăm nivelul. E normal, e început de sezon, nu cred că suntem la 100%, cu cât strângem meciuri, cu atât vom avea un ritm mai bun. Nu cred că sunt 100%, nici colegii mei. Cu meciurile vom prinde ritm şi vom fi la cel mai înalt nivel", a declarat Darius Olaru, potrivit as.ro.

Când are loc manșa secundă

Manşa secundă va avea loc pe 15 iulie, pe Estadi FAF de la Encamp (21:30).

Dacă va trece de Inter Club d'Escaldes, FCSB va juca în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor contra învingătoarei dintre formaţia galeză The New Saints FC (TNS) şi echipa nord-macedoneană KF Shkendija, care au terminat nedecis, 0-0, marţi, în Ţara Galilor.

FCSB: Târnovanu – V. Creţu, Ngezana, Baba Alhassan, Radunovic – Olaru (Chiricheş 46), Şut, Fl. Tănase (Lixandru 90) – Cisotti, Miculescu (A. Gheorghiţă 74), Politic (Ştefănescu 46). ANTRENOR: Elias Charalambous

INTER CLUB D'ESCALDES: Javi Diaz – Munoz (llovet 69), Muguruza (M. Rodriguez 86), Alex Sanchez (Andreu 74), Puentes, Torres – De La Torre, Victo Alonso, Mohedano (Humanes 74) – Rafinha (Da Cunha 86), G. Lopez. ANTRENOR: Felipe Ortiz

Cartonaşe galbene: Politic 30, Ştefănescu 78, A. Gheorghiţă 80 / Javi Diaz 45+2

Arbitri: Danilo Nikolic – Milan Sutulovic, Svetozar Zivin – Nikola Radakovic

Arbitri VAR: Novak Simovic – Lazar Lukic (toţi din Serbia)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!