VIDEO După dubla victorie de la Paris, David Popovici și-a dezvăluit noua pasiune

Publicitate

David Popovici are un plan inedit după câștigarea medaliilor de aur la Paris.

David Popovici (21 de ani) ia o pauză de la înot, după dubla victorie semnată în cadrul Campionatului European de Natație de la Paris.

Cel mai mare campion pe care țara noastră l-a avut vreodată în natație a dezvăluit că se gândește să își dezvolte pasiunea pentru tenis, o preocupare apărută recent în viața lui.

David Popovici, două dorințe după cele două medalii de aur de la Paris

Popovici nu se gândește să joace tenis, ci să urmărească pe viu o serie de partide puternice din „sportul alb.”

David Popovici nu s-a grăbit să părăsească Parisul și a oferit autografe românilor veniți să îl felicite, după medalia de aur câștigată în proba de 200 de metri liber.

Într-un interviu acordat exclusiv PRO TV, David Popovici a declarat că a intrat în vacanță cu mintea: „Obiectivul meu principal, de astăzi încolo, pentru o vreme, e să mă relaxez. Să mă culc și să mă trezesc la cât vreau. Apropo, mamaie, dacă te uiți, te rog să mă aștepți acasă cu pandipșan cu vișine,” a spus David Popovici, exprimând pofta culinară pe care o are după medaliile adjudecate în capitala Franței.

Pandișpan cu vișine făcut de bunica și o vizită la un turneu de tenis, între planurile lui Popovici

Cât despre planurile de vacanță, David Popovici are de gând să facă o deplasare pentru a urmări o competiție importantă de tenis.

„Trebuie și îmi doresc să văd un turneu foarte important din tenis. Cred că a început să mă pasioneze,” a adăugat înotătorul român, în exclusivitate pentru PRO TV.

David Popovici

  • David popovici 2

Nu mai doarme cu medaliile în jurul gâtului

Departe de a fi vanitos, David Popovici a precizat că nu mai continuă obiceiul copilăriei, acela de a-și purta medaliile câștigate la gât, după încheierea competițiilor.

„Când eram mic, sunt sigur că făceam asta. După ce terminam competițiile, dacă mergeam să mâncăm o prăjitură, purtam la gât toate medaliile câștigate, și dacă erau cinci,” și-a amintit David Popovici.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!