Denis Drăguș a fost eroul începutului de meci, cu o „dublă” spectaculoasă, însă naționala a pierdut ritmul, iar ciprioții au egalat în repriza a doua prin Loizou și Charalampous.
Erik Lincar nu s-a ferit după egalul cu Cipru: „Relaxare tipic românească”
Fostul antrenor al lui U Cluj și Academica Clinceni, Erik Lincar, acum la FC Bihor, a pus remiza pe seama atitudinii jucătorilor, nu a selecționerului Mircea Lucescu.
„Am pierdut calificarea în meciurile cu Bosnia și Austria, nu acum. Dacă nu scoți puncte în meciurile directe și bați doar echipele mici, e complicat. Aici a fost relaxarea tipică românească. Aveai 2-0 în minutul 18, ce să mai motiveze antrenorul? Nu cred că e vina lui. Jocul era deschis, ai avut ocazii să închizi meciul”, a declarat Lincar la Sport Total FM.
După 2-2 în Cipru, România și-a luat practic adio de la câștigarea grupei și de la calificarea directă. Cu trei etape înainte de final, „tricolorii” sunt pe locul 3, cu 7 puncte, la 5 de Bosnia și Austria.
România, salvată de Liga Națiunilor
Singura șansă rămâne barajul din martie 2026, pentru care România e deja calificată datorită câștigării Ligii C din Nations League. Semifinalele se joacă pe 26 martie, iar finalele pe 31 martie, toate în manșă unică.
Dacă lucrurile rămân așa, „tricolorii” vor fi în urna a 4-a și vor juca în deplasare cu una dintre marile echipe ale Europei: Italia, Turcia, Ucraina sau Țara Galilor.