Ianis Stoica (23 de ani) a avut un start bun de sezon la Estrela Amadora, în Portugalia, pentru care a marcat de patru ori în șapte partide, cifră la care se adaugă și două pase decisive.

Chiar dacă Denis Drăguș (27 de ani) s-a accidentat la FCSB în ultima etapă înainte de întreruperea campionatului, Hagi nu l-a chemat pe fiul lui Pompiliu Stoica pentru a ”betona” flancul ofensiv al naționalei României.

Ianis Stoica, reacție după decizia luată de Gică Hagi

Ianis Stoica a oferit o reacție echilibrată atunci când a fost întrebat despre decizi lui Gică Hagi și speră să fie chemat la lotul național la următoarele acțiuni.

”Da, asta este, nu a fost de data aceasta. Voi continua să muncesc și poate pe viitor... de ce nu? Mă ambiționează și ce pot să zic? Cei care sunt acolo muncesc și ei foarte mult. Nu am de ce să fiu supărat pe ei, doresc să obțină cât mai multe puncte. Nu se pune discuția să fiu supărat.

Mereu e o mândrie să joci pentru națională, nu am mai fost de mult acolo, ce-i drept. S-a terminat cu U21 și nu am mai fost. E un nucleu acolo și sper să merg și eu. Din ce știu, preparatorii fizici nu prea țin legătura. Nu am vorbit, dar posibil că mă urmăresc, nu știu”, a spus Ianis Stoica, la Digi Sport.

Cotat la 1,5 milioane de euro de site-urile de specialitate, Ianis Stoica este legitimat la Estrela Amadora în Portugalia din vara lui 2025, de când FC Hermannstadt l-a cedat pentru 1,3 milioane de euro.

Lotul României pentru primele patru meciuri din Liga Națiunilor

PORTARI: Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania, 9/0), Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 2/0), Valentin COJOCARU (Pogon Szczecin | Polonia, 0/0);

FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 38/2), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 1/0), Andrei COUBIȘ (Lincoln City | Anglia, 3/0), Radu DRĂGUȘIN (Fiorentina | Italia, 30/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 46/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 5/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 10/1), Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia, 2/0), Lisav EISSAT (Bristol City, 4/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 52/2), Andrei BORZA (Çorum | Turcia, 2/0), Raul OPRUȚ (Dinamo, 5/0);

MIJLOCAȘI: Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova, 14/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 8/0), Marius MARIN (Al Nasr | EAU, 35/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 75/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 87/15), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 39/4), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 8/0), David MATEI (Universitatea Craiova, 2/0), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 2/0);

ATACANȚI: Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 45/11), Darius OLARU (Union Saint-Gilloise | Belgia, 28/0), Olimpiu MORUȚAN (FC Rapid 1923, 18/1), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 54/8), Valentin MIHĂILĂ (Çaykur Rizespor | Turcia, 36/5), Florin TĂNASE (Omonia | Cipru, 28/5), Louis MUNTEANU (D.C. United | SUA, 6/3), Daniel BÎRLIGEA (Frosinone | Italia, 9/2), Denis DRĂGUȘ (FCSB, 28/7).

Ce meciuri va disputa România la prima acțiune din Nations League

  • Vineri, 25 septembrie: Suedia – România (Strawberry Arena) 
  • Luni, 28 septembrie: România – Bosnia și Herțegovina (Arena Națională) 
  • Vineri, 2 octombrie: Polonia – România (Stadion Narodowy) 
  • Luni, 5 octombrie: România – Suedia (Arena Națională)