Naționala României, pregătite de Mircea Lucescu, a pierdut vineri seară 0-3 într-un joc de pregătire împotriva Canadei, disputat pe Arena Națională din București.

Acum, tricolorii se pregătesc de confruntarea cu Cipru de la Nicosia, din campania de calificare la Campionatul Mondial din 2026, organizat în Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.

Duminică seară, jucătorii și staff-ul tehnic al naționalei a sosit în Cipru. Aceștia s-au cazat la hotelul Lordos Beach din Larnaca.

Mihai Stoichiță, declarații la sosirea în Cipru: ”Nu suntem datori după un meci amical / Probabil că vor fi schimbări în primul 11”

Mihai Stoichiță, înainte să pătrundă în hotel, a stat de vorbă cu reprezentanții mass-media aflați în Cipru în vederea partidei României din preliminarii.

”În primul rând trebuie să avem știință și abia apoi după noroc. Am văzut și eu meciul împotriva Canadei. E complicat să vorbim despre un joc de pregătire. Probabil că gândurile se îndreptau mai mult către Cipru și către rezultatele terțe, Austria, Bosnia. 

Trebuie să fim foarte serioși. Trebuie să abordăm cu o altă motivație și cu o altă viziune jocul. Cipru nu cred că e aceeași echipă. Cipru e într-un moment favorabil la echipele de club. Vlad Dragomir e aici, la Pafos. Gândiți-vă ce emulație e în zona internațională a meciurilor.

Eu știu ce e aici că am antrenat patru ani. E alt stadion, mai mare. Eu cred că o să fie mai ușor din punctul de vedere al publicului. Nu va fi pusă presiune asupra noastră. Vor fi, probabil, mulți români. Pe ciprioți parcă îi atrag mai mult echipele de club față de echipa națională.

Probabil că vor fi schimbări. Jucătorii nu au datorii după un meci amical. Doar datoria de imagine. În rest, e un meci cu alte conotații acum”, a spus Mihai Stoichiță.