Selecționerul României a fost afectat de complicații medicale apărute încă de la finalul anului trecut, dar și de o gripă severă, motiv pentru care și-a anulat deplasarea în Antalya, acolo unde echipele românești rau aflate în cantonament.
Mircea Lucescu le-a transmis celor de la FRF că se retrage
În acest context delicat, Dănuț Lupu a dezvăluit că Lucescu le-a transmis oficialilor FRF că este dispus să se retragă, în cazul în care Federația găsește un înlocuitor.
„Eu cred că dacă o să poată, el va conduce echipa și la baraj. Dar le-a spus celor de la FRF că se retrage dacă găsesc pe cineva. Nu a vrut nimeni, chiar dacă știu eu vreo patru care ar fi venit pe jos. Să fii selecționer e mai complicat decât să antrenezi o echipă de club”, a spus Dănuț Lupu, citat de ProSport.
„Nu cred că poți să-l schimbi pe Mircea Lucescu fără acceptul lui. Dacă el ridică mâna și spune că nu mai poate, atunci da, poți să cauți alt selecționer. Cred că, fiind vorba de Lucescu, Federația va ține cont”, a mai spus fostul internațional.
România are programate în luna martie meciurile decisive pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026. „Tricolorii” vor juca pe 26 martie, în deplasare, cu Turcia, iar apoi, pe 31 martie, vor întâlni câștigătoarea duelului dintre Slovacia și Kosovo, tot în deplasare. În cazul calificării, România va evolua în Grupa D, alături de SUA, Australia și Paraguay.