FC Barcelona se situează pe primul loc în La Liga cu 49 de puncte, după 16 victorii și un rezultat de egalitate, la care s-au adăugat și două înfrângeri.

Echipa pregătită de Hansi Flick o va întâlni în următorul meci Athletic Bilbao în Supercupa Spaniei (miercuri, 7 ianuarie, ora 21:00).

Hansi Flick a făcut anunțul: ”L-am transferat pe unul dintre cei mai buni din lume”

Vara trecută, Barcelona l-a adus de la Espanyol pe Joan Garcia pentru 25 de milioane de euro, moment în care site-urile de specialitate îl estimau pe iberic la 25 de milioane.

Acum, Garcia este cotat de Transfermarkt la 30 de milioane de euro.

Hansi Flick a explicat că FC Barcelona a făcut o afacere de succes cu aducerea lui Joan Garcia, care s-a integrat extrem de bine în lotul catalanilor.

”Trebuie să spun mulțumesc, că am transferat unul dintre cei mai buni portari din lume. Joan Garcia a jucat incredibil. E unul dintre cei mai buni din lume, cu siguranță”, a spus Hansi Flick, citat de jurnalistul sportiv Fabrizio Romano.