Jose Mourinho l-a găsit la echipă pe Arda Guler, internaționalul turc cotat la 90 de milioane de euro de site-urile de specialitate, care este legitimat pe ”Bernabeu” din vara lui 2023 și care mai are contract cu echipa galacticilor până în 2029.
Jose Mourinho, uluit de fotbalistul cotat la 90 mil. €: ”E top, top, de două ori top!”
Antrenorul lui Real Madrid l-a lăudat pe Arda Guler, care în ultimul meci al lui Real Madrid (4-1 vs. Rayo Vallecano) și-a trecut în cont o pasă decisivă
Mourinho a evidențiat că Guler are un potențial fantastic și că deja a consemnat câteva statistici impresionante. Spre exemplu, la EURO 2024 el a devenit cel mai tânăr jucător din istoria competiției care marchează chiar la debut.
”Arda Guler? Calitatea lui, viziunea, deciziile pe care le ia, stabilitatea pe care o aduce echipei și capacitatea de a crea faze sunt incredibile. Are un potențial fantastic și deja a reușit niște statistici impresionante.
Poate că nu vreau să merg atât de departe încât să spun că este de top, top, top, de trei ori, dar da, este top, top”, a spus Jose Mourinho.
Real Madrid se află pe locul doi în clasamentul din La Liga cu 12 puncte în cinci etape. Galacticii se situează la trei lungimi în spatele liderului FC Barcelona, care are maximum de puncte în primele cinci runde.