Fostul selecționer al României a dezvăluit că și-ar fi dorit ca internaționalul român să fi rămas în campionatul Italiei și i-a transmis un avertisment clar atacantului, cerându-i să nu se plafoneze în Olanda.

Continuitatea, cea mai mare problemă

"Man, Mihăilă sunt jucători cu foarte mult talent, care au și demonstrat lucruri. Eu mi-aș dori un singur lucru pentru ei, să aibă continuitate în ce livrează, pentru că sunt jucători cu calități incredibile. Am lucrat cu ei, îi cunosc.

Oricând astfel de jucători pentru noi ar fi fost lovituri, dar nu ne-am fi permis să susținem astfel de sume de transfer și cu atât mai mult și salariile lor. Adică nu au intrat în radarul nostru pentru că am fost foarte conștient că nu ni i-am fi permis.

Eu o lovitură dacă va întâmpla ce trebuie să se întâmple, să se impună, să joace meci de meci, să fie în Europa, să aibă continuitate. Pentru că totuși el nu a plecat din România în campionatul din Olanda, a plecat din Serie A.

Mie mi-ar fi plăcut ca el să continue în Serie A. Acum nu înseamnă că e un pas în spate, să nu fiu înțeles greșit. Vorbim totuși de Eindhoven. Dar e important să meargă să se impună, să livreze, să aibă continuitate. E singura lui problemă, continuitatea, să aibă continuitate, să rămână, să nu intre în zona de confort atunci când livrează.

Și a livrat în Italia, și a fost numărul 1 în atâtea momente, dar să rămână competitiv și să își dorească și mai mult, și mai mult, și mai mult. E vorba doar de mentalitate", a spus Edward Iordănescu, potrivit Fanatik.

Cine este Dennis Man

Dennis Man este un fotbalist român, component al echipei naționale, care evoluează pe postul de extremă dreapta. În prezent, este jucătorul clubului PSV Eindhoven, la care s-a transferat pe 12 august 2025.

Înainte de a ajunge în Olanda, Dennis Man a petrecut o perioadă importantă în Italia, la Parma Calcio 1913, club la care s-a transferat de la FCSB în ianuarie 2021. Pentru echipa italiană, Man a adunat cifre considerabile:

  • A jucat în 142 de meciuri în toate competițiile.
  • A marcat 28 de goluri și a oferit 17 pase decisive.
  • A evoluat atât în Serie A (47 de meciuri, 6 goluri, 6 assist-uri) , cât și în Serie B, unde a avut cel mai bun randament (86 de meciuri, 20 de goluri, 10 assist-uri).

Transferul său de la Parma la PSV Eindhoven a fost realizat pentru o sumă de 8,50 milioane de euro.