Internaționalul român a fost prezentat oficial vineri seară la Eyupspor, echipă care a încheiat stagiunea precedentă pe locul șase în Superliga Turciei cu 53 de puncte obținute după 36 de etape.
Reacția lui Denis Drăguș după ce a schimbat clubul în Turcia: ”Este o nouă etapă a carierei mele”
Drăguș, care a înscris sezonul trecut la Trabzon trei goluri în 26 de meciuri, a explicat că e foarte fericit pentru noua sa aventură și susține cu subiect și predicat faptul că Eyupspor este o echipă extrem de puternică.
”Sunt foarte fericit că m-am alăturat echipei ikas Eyüpspor. Interesul arătat față de mine și eforturile depuse pentru realizarea acestui transfer au avut un rol major în decizia mea de a fi aici.
Eyüpspor este deja o echipă puternică, care a luptat cu succes pe teren și înainte. În această nouă etapă a carierei mele, abia aștept să lupt pentru succesul lui ikas Eyüpspor și să obținem împreună noi victorii”, a spus Denis Drăguș.
- ”Bun venit la Eyupspor, Denis Drăguș! Echipa noastră l-a transferat pe experimentatul atacant român Denis Drăguș”, se arată în comunicatul oficial emis de club vineri seară









