După meci, tehnicianul celor de la Gloria Buzău a vorbit și despre situația lui Constantin Budescu, care nu a fost inclus în lot pentru acest meci.

"Cu Budescu nu s-a întâmplat nimic. În viața oricărui fotbalist există un ciclu. Trebuie să mai dăm posibilitatea și altor fotbaliști să joace. Asta a fost totul.

De două luni de zile nu s-a antrenat. Am nevoie de jucători care să facă ambele faze. Am avut o discuție cu el, prietenească, l-am felicitat pentru cariera lui fotbalist, dar există un moment când se încheie un ciclu. La vârsta lui, e greu să mai facă față la nivelul primei ligi", a mai spus antrenorul buzoienilor.

Reacția lui Constantin Budescu după afirmațiile lui Ilie Stan

Fotbalistul a venit cu o replică pentru Ilie Stan, explicând că își revine după o accidentare, dar nu se pune vorba despre a pleca de la club până în vară, când îi expiră contractul.

"Nu aș avea ce să comentez, văd că vorbește mult, i-a atras atenția și conducerea, dar nu știu de ce o face. Eu vin după o accidentare, pe Ilie Stan l-am văzut o singură dată, la prezentare. Mai departe, nu știu de ce declară ce declară.

Nu m-am retras, eu am contract cu Gloria Buzău până în vară, înțeleg că a revenit și el în fotbal, dar de ce să spui asta?!", a declarat Constantin Budescu, potrivit gsp.ro.