La finalul partidei, antrenorul Leo Grozavu a tras un semnal de alarmă, criticând atitudinea jucătorilor și lipsa de eficiență în fața porții.
În contextul luptei acerbe pentru salvarea de la retrogradare, Grozavu le-a cerut jucătorilor săi un alt nivel de implicare în etapele rămase.
Leo Grozavu, supărat pe jucătorii săi
"Fotbalul e pe goluri, nu pe spectacol. Am avut oportunitatea de a șuta mult mai bine. Dacă nu șutezi ca lumea nu ai cum să marchezi gol. E un penalty făcut cadou de noi (n.r. din minutul 12, comis de Matricardi). A doua fază a fost o contră care putea fi rezolvată altfel.
Vreau să văd de la jucători că-și doresc mai mult pe teren. O plimbăm, o ducem, dar dacă nu facem… Fotbalul e pe concret. Sunt foarte multe cadouri.
Lupta e ascuțită. Sunt foarte puține etape rămase și toate importante. Trebuie să arătăm mult mai mult caracter, mult mai multă ambiție. Am fost apatici, chiar dacă am condus jocul", a spus Leo Grozavu, la finalul meciului.
A fost a treia victorie pentru Poli Iaşi în play-out. FC Botoşani a ajuns la trei eşecuri la rând, după ce începuse play-out-ul cu două victorii.
În meciurile directe din sezonul regulat, Poli a câştigat cu 1-0 la Iaşi, iar scorul a fost egal la Botoşani, 1-1.