Mihai Stoica anunță că Elias Charalambous va primi ofertă de prelungire a contractului

Aflat de doi ani pe banca lui FCSB, Elias Charalambous a anunțat recent că se află în ultimele luni de contract. Mihai Stoica anunță că cipriotul este dorit în continuare la FCSB și va primi o ofertă de prelungire a înțelegerii.

"Așa e la Gigi. Dacă intri în ultimele luni de contract, vine oferta de prelungire. Gigi nu o are pe asta. El doar trage linie și după vine cu ofertele. Nu se pune problema ca noi să nu ne dorim să rămână Elias. 

Este un succes teribil ce s-a întâmplat anul ăsta, indiferent dacă luăm campionatul sau nu. Am jucat 20 de meciuri în Europa. Înțeleg că spun unii că n-am bătut pe nimeni. Doar campioana Greciei de trei ori în trei meciuri. Am bătut campioana din Danemarca fără să aibă vreo ocazie. N-am pierdut cu Olympiacos, deținătoare de trofeu continental, care n-a avut nicio ocazie", a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.

Sosit pe 30 martie 2023 la FCSBCharalambous a cucerit până acum două trofee: un titlu în Superliga, primul pentru club după o pauză de 9 ani, și o Supercupă a României. Alături de cipriot, campioana României a ajuns în această stagiune până în optimile de finală din Europa League.

Elias Charalambous își încheie în vară contractul cu FCSB

Charalambous a declarat recent că actualul său contract se încheie la finalul acestui sezon, iar pentru moment nu a discutat cu Gigi Becali despre prelungirea înțelegerii.

"Viața antrenorilor este pe o linie subțire. Când ai rezultate, toată lumea va vorbi laudativ. Dacă echipa nu joacă bine, ești cel mai slab antrenor. Dacă câștigi trofee, ești cel mai bun. Eu încerc să rămân echilibrat. 

Mă simt foarte bine aici, foarte confortabil și mă bucur de toate momentele. Cât timp voi sta? Nu depinde numai de mine, ci mai ales de club. Dacă clubul este fericit, de ce nu? În fotbal nu se știe niciodată ce se va întâmpla.

E bine să stai mulți ani la un club, dacă ai această posibilitate. În loc să schimbi clubul la fiecare an sau la fiecare șase luni, când nu poți schimba multe lucruri. Lucrez de doi ani la acest club. Jucătorii ne știu ideile, noi le știm calitățile. E mai ușor să lucrezi în asemenea circumstanțe.

FCSB este un club la care poți câștiga trofee, iar antrenorii vor trofee. Totul arată bine, dar nu se știe niciodată.

Acum închei contractul, peste două luni. Nu cred că e momentul să vorbim acum. Să terminăm campionatul mai întâi. Pentru mine e ok să semnez an de an. Chiar dacă ai 3-4 ani și clubul nu e fericit, ne strângem mâna. Nu e necesar să semnezi pe 3-4 ani. Vedem an de an", a spus Charalambous, pentru Fanatik.

VIDEO Darius Olaru: "Mă antrenez la sală, separat"