Cel mai bun arbitru din istorie s-a nascut in Romania! Suferinta TERIBILA a unui om genial! A supravietuit Holocaustului si i-a pus la respect pe Cruyff si Pele!

Care e cel mai bun arbitru din istorie? Sigur, multi vor spune ca italianul Collina a fost de departe cel mai bun, dar asta pentru ca au apucat sa vada doar generatia sa. La arbitraj e la fel ca la fotbalisti, cei care il vad pe Messi sustin ca el e cel mai bun, dar cei care i-au vazut live pe Maradona sau Pele au alta parere.

Chiar daca nu se considera roman, un fost arbitru nascut in Romania e considerat de multi experti drept cel mai bun din istorie! Numele sau este Abraham Klein si are o poveste demna de o serie de romane mai lunga decat Harry Potter. Un fel de Harry Potter a si fost pentru ca viata l-a pus la o serie imensa de incercari pana sa devina considerat cel mai bun arbitru din lume!

Timisoara e privita de multi drept cea mai frumoasa localitate din Romania, insa pentru Klein amintirile de acolo nu sunt deloc placute.

Acolo s-a nascut si a trait pana la 13 ani, sase dintre ei in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. "Amintirile mele de acolo sunt atat de proaste incat atunci cand am mers in Romania ca observator UEFA mi s-a propus de doua-trei ori sa merg acolo, insa am refuzat de fiecare data. Nu am vrut sa merg. Nici nu vreau sa-mi amintesc ce s-a intamplat acolo", povesteste Klein in Guardian.

Klein a scapat cu greu din Romania si de chin, alaturi de alti 500 de copii evrei care au fost urcati intr-un tren si trimisi in Olanda. "Mama mea era inca in viata. Dar o mare parte din familia mea a fost ucisa la Auschwitz, in lagare. Tatal meu a fost norocos, a parasit Romania in 1937, inainte ca razboiul sa inceapa. Dar pentru mama mea a fost imposibil sa mai plece dupa inceperea razboiului. A fost incredibil de greu pentru noi timp de 5 ani. Mama mea avea sase surori, locuiam cu ele si cu parintii in doua camere. Situatia nu era cea mai buna", isi aminteste el.

Calatoria cu trenul pana in Olanda a durat trei saptamani, cu putina mancare si fara parinti - cei ramasi in viata erau inca in Romania. Copiii au fost dusi la scoala din Apeldoorn, un orasel mic si frumos, isi mai aminteste Klein, iar acolo a stat un an. "Tin minte prima masa. Era ora pranzului dupa trei saptamani in tren. Am ajuns la restaurant, acolo unde era multa paine pe masa. Am luat-o si am fugit in camere cu totii ca s-o mancam! Au venit dupa noi si ne-au spus sa nu o mancam pe toata, mai era supa, lapte, cartofi! Aveam mancare pe saturate!"

 
Chiar daca n-a stat mult, locul acela s-a tatuat pe inima lui Klein, care merge des in vizita la Apeldoorn. "Apoi am mers in Israel si am fost kibut pentru un an, dar viata de acolo nu era pentru mine". Familia s-a reintregit dupa un an la Haifa. "Sunt lucruri in viata pe care nu ai cum sa le uiti. Olanda mi-a oferit totul dupa razboi, mancare, educatie, sport si multe altele. Nu ai cum sa uiti. E incredibil", mai povesteste el.

 
Intre toate astea, legatura cu arbitrajul pare imposibila. Si nici nu exista, daca nu era un accident. Klein isi dorea sa devina fotbalist. Tatal sau a jucat la MTK Budapesta, dar el nu a fost indeajuns de bun pentru a ajunge la profesinisti. Apoi a mers in Armata si, intors dintr-o permisie, mama sa l-a trimis la un croitor pe nume Jonas. Jonas tocmai se pregatea sa mearga sa arbitreze un meci de amatori si i-a zis lui Klein sa mearga cu el pentru ca pantalonii sai vor fi gata dupa partida.

 
Jonas s-a accidentat la glezna in timpul partidei si l-a rugat pe Klein sa ii ia locul in teren. "I-am zis ca nu stiu legile jocului. Dar ai jucat? mi-a raspuns. I-am zis ca da, am fost jucator, nu cel mai bun, dar stiu ce e ala fault.

Asa ca mi-a zis: legile fotbalului sunt simple, nu e universitate. Daca faultaza cineva, fluieri! Atat? Asta e tot? a comentat Klein. E de ajuns pentru meciul asta, a fost raspunsul final al lui Jonas.

Pe teren, Klein a parut ca face asta de cand lumea si i-a placut atat de mult incat s-a inscris la scoala de arbitraj. S-a mai intalnit cu Jonas Dupa 20 de ani la New York pe un stadion de 60.000 de oameni, dar, a spus el intr-un interviu, "nu avea pantalonii mei cu el".

 Intre timp Klein crescuse enorm in arbitraj, a urcat rapid printre ligile de juniori, tineret si campionatul israelian. In 1969 a arbitrat chiar si o partida intre doua echipe din Germania de Vest si israelieni de la Hapoel Najariya, meci de o semnificatie incredibila.

 
Klein a arbitrat primul meci in liga israeliana in 1958, cand avea doar 24 de ani iar sase ani mai tarziu avea sa debuteze international intr-un amical dintre Israel si Olanda. In 1965, la 31 de ani, a primit cel mai mare meci din cariera sa de pana atunci: Italia - Polonia din calificarile Cupei Mondiale, in fata a 80.000 de spectatori! Klein nu s-a speriat, insa a decis ca trebuie sa fie pregatit 100% pentru orice. Asa ca, inainte de meci, din propria initiativa si din propriul buzunar a decis sa mearga in Italia, la meciul dintre Roma si Napoli de pe Stadio Olimpico.

 
"Am luat avionul si am zburat acolo. Am ajuns la stadion si mi-am luat bilet, nimeni nu stia ca sunt acolo. Eram printre oameni, in multime, simteam vremea, simteam amosfera si cum se comporta oamenii. Eram socat pentru ca 80.000 de oameni tipau si plangeau", povesteste el.

 
O saptamana mai tarziu n-a mai fost socat cand a arbitrat meciul cu Polonia. Pregatirea sa era impecabila, asta chiar daca se petrecea in era de dinaintea computerelelor si a internetului iar un telefon international costa o avere. Klein stia totul despre oamenii din teren dupa multe ore de munca.

Ii ceruse unui prieten din Polonia toate informatiile despre echipa lor si le-a cerut celor de la Gazzetta dello Sport o serie de articole din ziar. "Ei scriau zilnic despre toata lumea. Stiau mai multe despre jucatori decat familiile lor".

Asa a aflat ca Gigi Rivera era vedeta si ca "toti fundasii incercau sa-l loveasca". Klein era adeptul legii avantajului "una din cele mai frumoase lucruri din fotbal", iar trei dintre golurile victoriei cu 6-1 ale Italiei din acea seara au fost marcate dupa ce Klein a acordat avantaj italienilor. Observatorul a notat asta si a dus vorba mai departe la sefii sai.

 
Klein nu stia ce e ala esecul si se pregatea admirabil atat fizic cat si psihic pentru cel mai inalt nivel. Guardian scrie ca Abraham Klein nu era cu ani peste timpul sau, ci cu o generatie intreaga! "E un lucru bun in viata sa stii cine sta in fata ta", spune Klein. El studia sute de ore inainte de un meci tactica echipelor, ce jucatori simulau si cei care erau agresivi cu adversarii sau arbitri.

 
Stia mai multe limbri straine si mergea cu cateva zile inainte la un turneu pentru a studia echipele si pentru a se acomoda cu zona. "Stiam maghiara, limba natala (Timisoara a facut parte din Ungaria o perioada), romana, si putina germana. Am mai invatat spaniola, italiana si franceza. "Studiasem latina la scoala asa ca mi-a fost usor. Nu intelegeam chiar tot, dar puteam sa citesc presa sportiva, imi era de ajuns".

Pregatirea fizica a lui Klein era si ea cu mult inaintea vremurilor sale, calcula totul pana la ultimul carbohidrat pe care il manca si verifica pulsul cu o rigurozitate de masina. El facea pregatire si in functie de zona in care urma sa arbitreze, asa ca pentru Cupa Mondiala din Mexic s-a pregatit in muntii din Israel, pentru cea din Argentina a mers in Cape Town iar spre finalul carierei a apelat la un preparator fizic sa il ajute sa ramana in forma si la 48 de ani!

"Trecerea timpului si-a pus amprenta pe corpul meu. Dar tot reuseam sa ma pregatesc cum trebuie. Alergam multi kilometri pe plaja, pe suprafete dure in oras. Parcurgeam multi kilometri cu bicicleta si faceam sprinturi pe distante scurte pe stadionul de atletism. Mergeam in sala de forta, foloseam greutati de culturist si benzile elastice. Ma pregateam mereu pentru 120 de minute, nu pentru 90!", povestea Klein intr-o carte dedicata arbitrilor in care a detaliat mai multe despre programul care l-a ajutat sa devina cel mai bun arbitru din lume.

Abraham Klein a arbitrat international intre 1965 si 1982 la turnee istorice pentru Cupa Mondiala din Mexic 1970, Argentina 1978 si Spania 1982. N-a prins la centru nicio finala din cauza unei nedreptati teribile, dar a fost asistent la finala din Spania 1982.

In episodul urmator aflam cum i-a pus Klein la respect pe Pele, Cruyff sau Moore, cum a refuzat sa intre pe teren la Cupa Mondiala din cauza suferintei fiului sau si cum a ratat finala Cupei Mondiale din cauza corectitudinii sale!