Secretul lui Mike Tyson! A facut peste 2.000.000 de flotari si 5.000.000 de abdomene! Vezi programul zilnic de antrenament
Vezi cum se antrena in fiecare zi Mike Tyson, cel mai tanar campion mondial de box din toate timpurile.
Mike Tyson a fost unul dintre cei mai buni boxeri din toate timpurile, fiind campion mondial la categoria grea la doar 20 de ani, record mondial ce nu a fost intrecut de nimeni pana acum.
Tyson a ajuns sa practice box din "greseala". Tanar delicvent din Brooklyn, Mike a ajuns in sistemul corectional pentru adolescenti, acolo unde a optat pentru a face box, fiind "placut impresionat de ceilalti copii care veneau cu coastele rupte si nasul spart, dar fericiti".
Desi era grasut si nu stia sa dea cu pumnul, Mike Tyson a ajuns in doar 2 ani un super boxer, fiind campion national la doar 14 ani. "Ma bateam cu oameni mari la doar 14 ani, si nu doar ca ma bateam dar le dadeam si KO", povestea fostul boxer.
Acesta a intrat pe mana lui Cus D'Amato, un italian micut cu un suflet mare. Acesta avea reteta perfecta pentru a construi campioni de box la categoria grea, iar tanarul Mike, care nu avea nici educatie nici o familie care sa il creasca, era cobaiul perfect.
Mike avea 100 de kilograme la doar 13 ani, fiind foarte gras, insa corpul sau avea sa se modeleze foarte repede sub bagheta lui D'Amato, unul dintre putinii antrenori de box care puneau accent pe nutritie si pregatirea fizica in anii '70.
SISTEMUL DE PREGATIRE
Tyson a intrat in sistemul de pregatire al lui Cus. Acesta se antrena cu 5 saptamani inainte de meci si avea un regim draconic, cu 9-10 ore de pregatire in fiecare zi, timp de 6 zile pe saptamana!
Pe langa antrenamentele tehnico-tactice si cele de pregatire fizica, Mike avea peste 200 de runde de sparring inainte de un meci, toate cu boxeri adulti, desi era un adolescent. Mai mult, Cus nu agrea casca de protectie pentru ca era de parere ca aceasta ii oferea un simt fals de sigurata boxerului, senzatie care urma sa dispara oricum la inceputul meciului.
Cu acest sistem de antrenament, Tyson slabea 8-10 kilograme inainte de fiecare meci, scazand in greutate din tesutul adipos, ramanan numai muschii pe el.
ASEMANAREA CU ROCKY MARCIANO
Cus (foto jos, alaturi de Tyson) era de parere ca nu exista om care sa loveasca cu talent, ci om care sa aiba talent in a lovi, insa munca de a transforma acest talent intr-un rezultat bun in ring este una foarte mare.
Acesta era de parere ca puterea unui boxer venea din lucrul cu saci grei si dintr-o miscare buna a soldurilor la fiecare lovitura. Tocmai de aceea, Tyson lucra mereu la saci foarte grei, desi era un adolescent. Atat de grei erau sacii incat ceilalti boxeri, chiar daca erau mai mari sau mai grei decat el, evitau sa lucreze la ei. Mai tarziu in cariera, Tyson a trecut la saci umpluti cu apa, nu cu nisip, tocmai pentru a-si proteja mainile si incheieturile de la impactul dur cu sacii grei.
Tehnica aceasta de a lovi doar saci grei iar apoi saci plini cu apa a fost lansata cu cativa ani mai devreme de cel mai bun boxer din toate timpurile Rocky Marciano. Acesta considera ca sacii cu apa seamana foarte bine cu corpul una, impactul fiind foarte asemanator. Mai mult, Tyson era obligat de Cus sa alerge in fiecare dimineata cate 5-7 kilometri cu 25 de kilograme de greutate in spate, pentru a nu creste in inaltime mai mult.
DIETA BOGATA IN CARBOHIDRATI SI PROTEINE
Ca orice sportiv profesionist, Tyson avea pe langa pregatirea tehnic-tactica si o dieta pusa la punct. Cus era printre putinii antrenori din acea perioada care puneau accent pe dieta, studiile la acea vreme fiind cu mult in urma la ce se gaseste astazi la o simpla accesare a Internetului.
Dieta care i-a fost aplicata lui Mike Tyson a fost dezvoltata in anii '60 de Cus pe fostul campion Buster Mathis. Aceasta includea foarte multe proteine, carbohidrati, sucuri de fructe, lapte de tigru, shake-uri de proteine si vitamine.
Foarte multe din mesele lui Tyson erau gatite de Camille, menajera lui Cus care traia impreuna cu acesta in aceeasi casa. Aceasta a dezvaluit mai tarziu ca Mike avea obiceiul sa mai iasa din casa uneori si sa isi cumpere dulciuri, pentru ca "era doar un copil si, pana la urma, era si el om".
PROGRAMUL DE ANTRENAMENT
Tyson avea o regula stricta in cele 5 saptamani de pregatire pentru un meci. Acesta facea 2000 de abdomene, 500 de flotari, 500 de "dips" (flotari la paralele) si 500 de "shrugs" (ridicari pentru deltoizi) in fiecare zi, in cate 10 seturi egale, impartite in diferite perioade ale zilei.
De altfel, intreg programul era foarte strict pentru Tyson. Acesta se trezea la 4 dimineata in fiecare zi si avea totul planuit pana seara cand se culca.
4 am - trezirea si o alergare usoara de 5-7 kilometri
6 am - dus si culcare la loc
10 am - trezirea si micul dejun, alcatuit din ovaz cu fructe, vitamine si shake de proteine
12 pm - 10 runde de sparring si cate 3 seturi de exercitii (3x 200 de abdomene, 50 de flotari, 50 de dips, 50 de shrugs)
2 pm - servirea pranzului, alcatuit din carbohidrati, proteine, legume si multa apa
3 pm - intre patru si sase runde de sparring, lucru la sac, sarituri peste coarda, lovituri la palmare si la "speed bag" plus inca trei seturi de exercitii.
7 pm - inca o masa, preparata special de Steve Lott, antrenorul secund al lui Tyson
8 pm - 30 de minute de exercitii pe bicicleta stationara, pentru revenire.
9 pm - o ora de uitat la TV sau de citit si apoi culcarea
In total, Tyson facea 60.000 de abdomene si 15.000 de flotari inainte de fiecare meci, fiind pregatit fizic excelent. Pe langa exercitiile fizice, Mike facea si pregatire pentru musculatura gatului care este foarte importanta la boxeri. Cu cat gatul este mai puternic, cu atat rezistenta la lovituri este mai mare. Pe langa toate astea, Tyson facea foarte mult stretching dupa fiecare antrenament, intinzandu-se foarte bine, in special in zona trenului superior.
ZIUA DE PAUZA, CEA MAI MARE PROBLEMA
Cus avea cele mai mari probleme cu Tyson atunci cand acesta avea ziua libera, de obicei duminica. Mike se ducea acasa in Brooklyn, acolo unde facea tot felul de prostii. Nu de putine ori, Cus trebuia sa mearga in cartier sa il caute pe Mike si sa il aduca inapoi acasa.
In afara de aceste episoade, Mike nu avea probleme in ziua libera. De obicei dormea pe toata durata zilei sau se odihnea acasa, neavand nevoie de alte sedinte de relaxare pentru ca nu obisnuia sa lucreze cu greutati in sala. De altfel, Mike nu a intrat in sala de forta pana mai tarziu in cariera, in primii ani facand toate exercitiile cu greutatea propriului corp.
Cus D'Amato: "Boxul este o intrecere a caracterului si a ingeniozitatii. Boxerul cu mai multa vointa, determinare, dorinta si inteligenta va iesi mereu primul. Nu tine totul de antrenament"
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News