(P) Cele mai titrate echipe de la Euro 2024
Campionatul European de Fotbal 2024 este cu siguranță cel mai așteptat eveniment din lumea fotbalului în acest an, iar cu cât marele eveniment se apropie mai mult, cu atât mai multe sunt discuțiile despre echipele cu șanse reale de a câștiga marele trofeu.
Timp de o lună de zile, Germania va găzdui o mulțime de meciuri spectaculoase. Nu mai puțin de 24 de echipe vor participa la această ediție a campionatului european și vor juca meciuri pe 10 stadioane din 10 orașe.
Fiind la mai puțin de 3 luni distanță de partida dintre Germania și Scoția, meci care va deschide această ediție a campionatului, cred că a sosit momentul să aflăm care sunt cele mai titrate echipe de la acest eveniment. Continuă să citești articolul nostru pentru a le descoperi!
Anglia și Franța
Conform cotelor stabilite de către casele de pariuri, atât Anglia cât și Franța încep această ediție a campionatului european de fotbal cu prima șansă pentru câștigarea trofeului cel mare.
Fiind într-o grupă relativ accesibilă, Anglia va avea de înfruntat echipe precum Slovenia, Danemarca și Serbia.
Prin urmare, cel mai probabil că nu îi va fi dificil să iasă din grupe. Mai apoi, calitatea lotului va face diferența, așa că șansele de a ajunge în finală sunt destul de mari.
Cu jucători precum Harry Kane, Jack Grealish, Jude Bellingham sau Phil Foden, Anglia promite să obțină primul său titlu de campioană europeană, după ce a fost clasată pe locul 2 la ultima ediție, atunci când a pierdut finala în fața Italiei.
În schimb, Franța este obișnuită cu statutul de campioană europeană. Aceasta a obținut trofeul în 1984 și în 2000, așa că a trecut destul de mult timp de la ultimul titlu european.
La ultima ediție a ajuns până în optimi de finală, iar în acest an promite să obțină mai mult!
Suntem siguri că Kylian Mbappe, Ousmane Dembele, Eduardo Camavinga și Antoine Griezmann vor da totul pe teren pentru a obține atât de râvnitul titlu de campioană!
Germania
Chiar dacă este gazdă, asta nu înseamnă că Germania este principala favorită.
Cu toate acestea, naționala de fotbal a Germaniei pleacă cu a treia șansă, însă statutul de gazdă și mai ales susținerea fanilor ar putea fi ingredientele cheie pentru a obține titlul de campioană.
Germania va trebui să se impună în meciuri disputate împotriva Scoției, Ungariei și Elveției pentru a trece mai departe de grupe, ceea ce probabil că se va întâmpla.
Germania a obținut de trei ori titlul de campioană, însă acest lucru s-a întâmplat mereu înainte de 2000.
Prin urmare, a trecut ceva timp de când a cunoscut succesul la o ediție a unui campionat european, așa că probabil că vor lupta până în ultimul minut pentru a obține titlul.
Portugalia și Spania
Atât Portugalia cât și Spania pornesc cu cea de-a treia șansă, conform caselor de pariuri. Ambele echipe au un lot valoros, ce includ numeroși jucători care pot face diferența în meciurile de la Euro 2024.
Prin urmare, șansele ca acestea să ajungă până în finală și chiar să câștige acel meci sunt destul de mari. De aceea, nu ar trebui să ignorăm potențialul fotbalistic major pe care ele îl au.
Italia
Trebuie să recunoaștem că suntem surprinși de faptul că majoritatea agențiilor de pariuri consideră că Italia este echipa care are a patra șansă, în ciuda faptului că este campioană în acest moment.
Poate că grupa dificilă în care va lupta cu echipe precum Spania sau Croația reprezintă un argument în acest sens.
Cu toate acestea, suntem siguri că jucătorii convocați în naționala de fotbal a Italiei vor da totul pe teren pentru a-și păstra statutul de campioană. Prin urmare, nu este o echipă de ignorat!
În final, nu trebuie să uităm de faptul că la aceste evenimente importante de fotbal se produc adesea surprize, așa că titlul ar putea ajunge la orice altă echipă calificată, oricât de slab ar fi cotată de către casele de pariuri.
Dacă vei citi păreri despre Superbet, vei afla că există pariori care consideră că și România are șanse, fiind calificată la această ediție a campionatului. Nu ne rămâne decât să credem că au dreptate.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News