Si Hagi plange cateodata! Momentul urias in care a lacrimat ca un copil in fata a 70.000 de oameni

Sunt colegii lui, cei pe care i-a ajutat sa fie de aur. Dar nu, nu e momentul sa paseze. E inca unul din 'filmele' pe care le-a vazut. Poarta in fata, piciorul vrea sa fie genial si creierul accepta asta. Ii da voie la putina arta si muta deja pentru lovitura urmatoare. Asta a fost deja rezolvata. De cele mai multe ori, cu un gol pe care doar numele poate sa-l explice: e Hagi!

Romania s-a obisnuit cu 10-le ei in nationala. Tricoul e imprumutat rar, iar comparatiile fac greutatea de nesuportat. Hagi e omul cu 10 pentru Romania. Oficial, pana pe 24 aprilie 2001. Ziua 'Galei Hagi'. Ziua in care Romania a fost obligata sa accepte ca alte umere trebuie sa-l poarte. Ziua in care Ianis, pustiul, a promis ca va fi la fel de mare ca tata. Ziua in care numele 'Hagi' a iesit de langa 10 doar ca sa-l astepte pe pustiul din bratele lui Gica.

70 000 de oameni au venit sa cante, sa rada, sa planga, sa fie nervosi, nebuni, geniali, la fel ca Hagi. Pe vechiul 'Lia Manoliu', Romania n-a putut sa incapa decat cu zecile de mii. Hagi, suporterul-jucator a primit aplauzele, lacrimile si zambetele pe care le merita. Cel mai tare show vazut pe un stadion din Romania, Gala Hagi, a facut colectie de geniu la Bucuresti.

Niciunul dintre jucatorii veniti sa participe la standing ovation n-a putut si nici n-a avut cum sa fie mai Hagi decat originalul. Fanii au devenit unul, au uitat tot, apoi si-au amintit tot. Toate golurile, toate calcaiele si driblingurile din care Hagi a scos mandrie pentru un popor resemnat cu infrangerile. Hagi, suporterul, omul, fotbalistul care a facut din 10 numarul imposibil de egalat in fata oricarei concurente.

Gica a iesit din atmosfera si a dat totul. La fel ca de fiecare data cand terenul i-a cerut asta. A plans cu el, a zambit ascuns si s-a bucurat doar in spatele ochilor care nu se misca decat dupa minge. A fost genial, a acceptat asta, si a tinut la nivel de Champions League un meci cat de amical se poate juca unul intr-o asemenea atmosfera. Retragerea lui Hagi a fost primul mare meci international din noul mileniu la Bucuresti.

Lui Hagi i-a placut sa fie primul. A crescut fiind primul si s-a retras cu 10 in ADN si cu impresia de vid in spatele lui. Record de selectii, de goluri marcate, numere de batut pe care s-a bucurat sa le vada atinse de altii. De Dorinel, de Mutu, care au crescut alaturi de el sau cu el desenat cu pixul pe caiete. Asta pentru ca dincolo de numar, de Hagi, de recorduri, a stat mereu Romania.

Tara unde si-a intors milioanele castigate in fotbal, pentru care a plans cu lacrimi sau cu suflet, pentru care s-a chinuit sa raspunda la intrebari. Tara care l-a pus in fata unui zic de acuzatii dupa campania ratata de calificare la Cupa Mondiala din 2002, in care a incercat sa fie stralucitor de pe banca, in barajul cu Slovenia. Tara careia i-a cerut la schimb doar un refren, cantat tot pe cheltuiala lui de lacrimi sterse cu maneca: "Sa nu-mi iei niciodata dragostea".