Drama unei mari sportive: „Îi spuneam să se oprească, dar mă ignora total și mă abuza!” Mărturiile șocante ale lui Elise Christie
Elise Christie a detaliat violul la care a fost supusă în urmă cu 12 ani.
Multipla campioană europeană și mondială la patinaj a dezvăluit în cartea autobiografică un eveniment tragic prin care a trecut și care i-a provocat o depresie acută. Elise Christie (31 ani) a relatat episodul de la 19 ani, când a fost abordată de un necunosct într-un bar, iar apoi violată.
„Am ieșit într-un bar, în oraș. Eram într-o relație cu un coechipier, la vremea aceea. Am cumpărat ceva de băut, dar nu am apucat să iau mai mult de câteva guri, când un tip a apărut lângă mine și a început să vorbească. Îi răspundeam, dar fără să mă preocup prea mult de ce spune.
S-a oferit să îmi ia ceva de băut, dar i-am zis că am deja o băutură, de care abia mă atinsesem. Nu a contat, s-a dus și a venit cu o altă băutură și mi-a zis: 'Încearc-o pe asta'. Eram prea naivă ca să știu ce înseamnă asta, așa că am luat câteva guri.
Nu am băut-o pe toată și îmi amintesc că mă gândeam deja: 'Nu pot să stau în oraș în starea asta. Nu e bine'. Nici măcar nu era târziu, cred că nu era nici 10 seara
Mă simțeam foarte ciudat, corpul meu nu funcționa cum trebuie. Am încercat să fug, dar nu reușeam să alerg deloc. Oricât am încercat, nu m-am putut îndepărta de acest om. Îmi aduc aminte că i-am spus taximetristului: 'Te rog, nu mă duce acasă la tipul ăsta! Trebuie să mă duci la mine acasă!'. La un moment dat, am trecut chiar aproape de casa mea și am început să țip: 'Acolo, întoarce, acolo trebuie să ajungem'”, a declarat patinatoarea.
Efortul lui Elise Christie de a-l convinge pe taximetrist să nu o ducă la destinația cerută de necunoscut a eșuat. Șoferul a fost convins de agresor că patinatoarea este în stare de ebrietate și că, de fapt, formează un cuplu.
„Îmi devenise limpede că vrea să mă agreseze sexual. Îi repetam: 'nu, nu! Dar mă ignora total și mă abuza. Sunt puternică fizic și probabil aș putea da orice bărbat jos de pe mine, dar în starea în care eram, nu m-am putut lupta cu el. Într-un final, pur și simplu am cedat și m-a violat. La un moment dat, am leșinat.
Nu știam ce să fac. Nu voiam să îi povestesc mamei, fiindcă știam că se va supăra. Mereu mă gândeam că violurile sunt ca cele de la televizor, când o femeie e luată din parc, dusă într-un tufiș, bătută și abuzată. Dar mie nu mi s-a întâmplat așa ceva. Nu am fost bătută și lăsată pe jumătate moartă. Dar am fost abuzată, contra voinței mele”, a mărturisit multipla campioană europeană și mondială la patinaj.
În încheiere, Elise Christie a destăinuit că a fost cel mai greu de scris capitol din autobiagrafia sa, însă a hotărât să împărtășească această suferință pentru a împiedica alte femei să comită aceeași greșeală.
„A fost cel mai greu capitol de scris. Sper să ajute oamenii. E multă sinceritate în acel capitol și m-am cam chinuit să-l recitesc. Mi-a luat luni. Știu că ce am povestit va ajuta pe unii oameni, care au trăit ce povestesc eu. Când am fost violată, eram prea naivă ca să îmi dau seama cât de greșit e totul”, a relatat Elise Christie.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News