Driftul se întoarce în direct pe Pro X. Când începe noul sezon

Driftul se întoarce în direct pe Pro X. Când începe noul sezon Alte sporturi

Campionatul Național de Drift va avea în acest weekend prima etapă din sezonul 2020, peste 30 de piloți urmând să fie prezenți la start. Printre cei care s-au înscris se numără inclusiv campionul absolut de raliuri, Simone Tempestini, cunoscut ca un fan al motorsportului spectacolul.

Evenimentul care va deschide actualul sezon se va desfășura sâmbătă și duminică pe circuitul Prejmer din Brașov. Accesul publicului este interzis, iar inclusiv stafurile piloților au fost reduse pentru a respecta normele în vigoare privind distanțarea socială.

În schimb, fanii vor putea urmări battle-urile primei etape în această duminică, de la ora 16:00, în direct pe Pro X.

"Pentru a putea respecta măsurile de distanțare socială, am decis să restricționăm accesul, însă vrem să le facem o bucurie prin acest maraton de transmisiuni de-a lungul celor două zile ale etapei", a declarat Denis Manea, vicepreședintele RoDrift.

De asemenea, inclusiv între padocuri va fi respectată distanțarea socială, iar staful piloților va fi redus substanțial. "Sunt măsuri pe care suntem nevoiți să le luăm. E important să ne bucurăm de drift chiar și în aceste condiții", a mai afirmat oficialul. În urmă cu 8 luni, peste 15.000 de spectatori asistau la etapa națională din Campionatul Național de Drift 2019, organizată la Național Arena din Capitală.

Printre cei care s-au înscris la etapă se numără și singurul român care a câștigat titlul mondial la raliuri, Simone Tempestini. Pilotul clujean, de patru ori campion național absolut de raliuri la numai 25 de ani, s-a licențiat și în drift, iar sâmbătă va fi prezent la antrenamentele libere.

"Mi-a plăcut mereu driftul, mi se pare foarte fun și mă bucur să fiu prezent la Prejmer. Nu m-am gândit încă la faptul că aș putea concura, însă vreau să simt atmosfera de la o etapă și apoi poate chiar voi concura în battle-uri. Ar fi o experiență inedită pentru mine", a spus Tempestini.

Pilotul a concurat deja la trei etape din două campionate naționale, la raliu și viteză în coastă, obținând un loc 1 și alte locuri doi. "Faptul că s-a complicat cu programul internaționale din cauza pandemiei, vreau să fiu la cât mai multe curse în campionatele interne", a afirmat pilotul.

Campionatul Național de Drift se află la al cincilea sezon sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, autoritatea care guvernează automobilismul sportiv din țara noastră.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!