"Organizăm două Campionate Europene în iulie, dar avem buget zero de la Minister". Situație critică la Federația Română de Natație
Camelia Potec a declarat că instituţia pe care o conduce ar trebui să organizeze Campionatele Europene de înot şi cele de sărituri, ambele la nivel de juniori, în luna iulie a acestui an, dar în momentul de faţă bugetul oferit de Ministerul Sportului pentru aceste două competiţii este zero.
"Ne chinuim să construim baze sportive pentru a oferi sportivilor noştri strictul necesar pentru a se pregăti în vederea participării la marile competiţii. Reuşim cu chiu cu vai să construim după ani de zile aceste baze sportive, dar de cele mai multe ori e dificil să intrăm şi să le folosim din diferite motive. Ne chinuim ani întregi să ne câştigăm respectul la nivel internaţional prin rezultate la nivel sportiv, dar şi la nivel de management.
După ce reuşim, câştigăm organizarea de competiţii internaţionale pentru a promova România la cel mai înalt nivel. Dar ne este aproape imposibil să le şi organizăm. Noi pentru prima oară am câştigat organizarea a două Campionate Europene, în luna iulie, dar suntem în aprilie şi avem buget zero. Avem procedură de licitaţie şi toate lucrurile de care este nevoie din punct de vedere legislativ, dar s-ar putea să nu putem să organizăm aceste Europene pentru că în momentul de faţă bugetul nostru este zero. Repet, sunt Campionate Europene care nu au fost niciodată organizate în România. Am făcut cereri, dar până acum nu am primit niciun răspuns din partea Ministerului Sportului", a spus Potec, citat de Agerpres.
"Este o perioadă dificilă şi complicată pentru noi, chiar dacă am fost educaţi prin sport să fim optimişti. Trebuie să ne gândim şi la ce putem face azi pentru a avea viitor şi a putea vorbi despre o strategie care va fi implementată peste 7 sau 10 ani. Până atunci trebuie să supravieţuim. Eu ca preşedinte de federaţie am obligaţia de a face performanţă astăzi şi mâine. Iar situaţia nu este deloc roz, încercăm să supravieţuim. Avem nişte obligaţii contractuale cu ministerul de profil, avem obligaţii pentru a face performanţă", a adăugat preşedinta.
Biroul Executiv Ligii Europene de Nataţie (LEN) a decis, la 11 iulie 2021, să acorde României dreptul de a organiza trei Campionate Europene de nataţie în următorii doi ani, în noul complex sportiv din Otopeni. Acesta ar trebui să găzduiască în 2022 întrecerile Campionatelor Europene de înot pentru juniori şi cele ale Campionatelor Europene de sărituri pentru juniori, iar în 2023 cele ale Campionatelor Europene de înot pentru seniori în bazin scurt (25 metri).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News