A greșit Ronaldo când s-a întors la Manchester United? ”Era mai bine pentru el dacă mergea la City, e clar”
Cristiano Ronaldo (37 de ani) a revenit la Manchester United în vara anului trecut, în speranța că va readuce clubul de pe Old Trafford în prim-planul fotbalului din Premier League.
”Diavolii” au șanse pentru locurile de Champions League, dar titlul este departe. Pe primul loc este rivala locală Manchester City, urmată de Liverpool, care este la trei puncte diferență.
”Era mai bine pentru Ronaldo dacă mergea la City”
În momentul de față, City și Liverpool sunt singurele echipe cu șanse reale pentru titlu în Anglia. Peter Barnes (64 de ani), fost jucător la City și la United în anii '80, spune că Ronaldo ar fi trebuit să aleagă rivala de pe Etihad.
"Statisticile pe care le are sunt excelente pentru un fotbalist de 37 de ani. Totuși, cred că la Manchester City avea probabil 25 de goluri până acum, pentru că jucătorii de acolo l-ar fi servit cu o ușurință mai mare. Aveau viziunea și tehnica pentru a-l pune în poziții foarte bune de a marca.
Cei de la Manchester United nu sunt la fel de buni la acest capitol. Sigur, nu mai are viteza de acum ceva ani. Probabil e frustrat pentru că nu are parte de sprijinul coechipierilor pe care îl avea înainte. Era mai bine pentru el dacă mergea la City, e clar", a spus Peter Barnes, potrivit Mirror.
Manchester United este pe locul patru, cu 47 de puncte, la șase puncte distanță de următoarea clasată, Chelsea. Pentru locurile de Champions League se mai luptă și West Ham, Arsenal și Tottenham.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News