Conform cotidianului The Sun, noul acord prevede o creştere substanţială a salariului starului norvegian, care a devenit cel mai bine plătit fotbalist din Premier League.
Atacantul va primi 500.000 de lire sterline pe săptămână graţie noului contract, respectiv 26 de milioane de lire pe an, urmând să încaseze în total 260 de milioane de lire sterline până la expirarea acestuia, când va împlini 34 de ani.
Când a fost transferat de la Borussia Dortmund, în 2022, Erling Haaland a semnat o înţelegere valabilă până în 2027 cu Manchester City, salariul actual fiind de 375.000 de lire sterline pe săptămână.
Cum ar putea pleca Erling Haaland de la Manchester City
Vârful norvegian are stipulat în contract o clauză care ar putea să-l ajute să plece mai devreme de pe Etihad Stadium dacă lucrurile nu vor evolua așa cum își dorește.
În presa din Marea Britanie a apărut informația potrivit căreia există o clauză de reziliere care se va activa la jumătatea perioade contractului, adică în sezonul 2029/2030.
Ar fi vorba despre o clauză de reziliere a cărei valoare ar urma să scadă în fiecare an, astfel încât să existe posibilitatea unei plecări dacă va fi necesar.
"Sunt foarte mândru şi fericit. Acum mă pot concentra pe deplin să-mi îmbunătăţesc jocul, pentru că voi rămâne aici atât de mult timp", a precizat Erling Haaland în comunicatul prin care Manchester City a anunţat prelungirea contractului său.