Mutu, actual antrenor al formației Petrolul Ploiești, a povestit că după o victorie crucială împotriva lui Manchester United, care a dus Chelsea pe primul loc în Premier League pentru prima dată sub conducerea lui Abramovich, fiecare jucător din lot a primit o primă de 80.000 de lire sterline. În total, Abramovich a cheltuit aproximativ 2 milioane de lire sterline doar pentru a motiva echipa.

Adrian Mutu ducea viață de boier la Chelsea!

Abramovich, descris de Mutu drept mai „uman” în primii săi ani la Chelsea, obișnuia să fie prezent în vestiar, să ofere prime și să mențină o relație mai apropiată cu echipa. Mutu a fost de mai multe ori invitat la reședința magnatului, o vilă impunătoare situată într-un cartier exclusivist din Londra, unde era dus de bodyguarzi personali.

"Îl mai vedeai doar pe la meciuri și atât. La început era mai uman, mai venea prin vestiare, dădea prime. Dădea foarte mulți bani. Noi după o victorie cu Manchester United am avut 80.000 de lire primă de jucător.

Atunci am urcat pentru prima dată pe primul loc în era Abramovich. A venit în vestiar și a dat câte 80.000 de lire pentru fiecare jucător, iar noi eram 25 atunci. 

Avea o vilă pe un domeniu important din Londra. Era o casă mare. Avea o casă normală la nivelul lui. Nu intra nimeni în casă pur și simplu.

Mă lua un bodyguard de la stadion și mă ducea la el acasă, nu mergeam cu mașina personală. Nici nu știam foarte bine cum să ajung acolo”, a declarat Adrian Mutu, potrivit Fanatik.

Adrian Mutu a fost adus la Chelsea în august 2003 pentru suma de 22,5 milioane de euro (aproximativ 15,8 milioane de lire sterline), după un sezon spectaculos la Parma, unde marcase 18 goluri în 31 de meciuri. A debutat în forță pentru Chelsea, înscriind patru goluri în primele trei meciuri, inclusiv o dublă împotriva rivalei Tottenham Hotspur.

Deși începutul carierei sale la Chelsea părea promițător, problemele personale și conflictul cu antrenorul Jose Mourinho au dus la un declin. În septembrie 2004, Mutu a fost depistat pozitiv cu cocaină, ceea ce a dus la rezilierea contractului, o suspendare pe o perioadă de 7 luni, dar și o amendă de 20.000 de lire sterline de către Federația Engleză de Fotbal.