Antoine Semenyo, în extaz după remontada de la Bournemouth! "Nu am mai fost implicat într-un meci ca acesta înainte"
Într-un meci plin de suspans și goluri, Bournemouth a reușit să revină de la un scor de 0-3 și să câștige în fața lui Luton Town într-un mod uluitor, 4-3.
După o primă repriză dominată de oaspeți, gazdele au revenit spectaculos în partea a doua a meciului, determinând o răsturnare de situație incredibilă.
Remontada lui Bournemouth
După ce Luton a marcat trei goluri în prima repriză și a părut să controleze jocul, Bournemouth a revenit în forță în a doua repriză.
Golurile spectaculoase marcate de Dominic Solanke, Illia Zabarnyi și Antoine Semenyo (cu o dublă) au adus echipei gazdă o victorie incredibilă și un loc în istoria Premier League.
Declarațiile lui Antoine Semenyo după dublă
Antoine Semenyo, marcatorul a două goluri pentru Bournemouth, a declarat: "Nu am mai fost implicat într-un meci ca acesta înainte."
El a subliniat importanța cuvintelor antrenorului său la pauză, care i-au dat echipei încredere și motivație pentru a reveni în joc.
Semenyo a explicat: "Știm că avem curaj și putem reveni indiferent de scorul din prima repriză. În a doua repriză, chiar și când suntem în urmă, presăm la fel de agresiv și suntem convinși că vom avea șanse să ne întoarcem în joc." conform BBC.
Cum i-a motivat Andoni Iraola la pauză
"A spus să continuăm să jucam așa cum jucăm noi, presând. Îi vom prinde, vor face câteva greșeli.
Așa că am ieșit la începutul reprizei secunde nerăbdătoari să atacam și rezultatul vorbește de la sine."
Ce le-a dat speranța?
"Da, (n.r primul gol) ne-a dat atât de mult impuls. Știam că vor exista șanse în joc, așa că de îndată ce am înscris am știut că vor fi multe altele.
Trebuia doar să continuăm să jucam așa cum jucăm noi", a declarat Antoine Semenyo, conform sursei citate.
Man Utd v Spurs, September 2001
— Premier League (@premierleague) March 13, 2024
Wolves v Leicester, October 2003
Bournemouth v Luton, March 2024@afcbournemouth are just the third team in #PL history to win a match in which they trailed by three goals at half-time ???? pic.twitter.com/Law5znssYa
Dezamăgirea lui Rob Edwards "Îmi asum tot"
În schimb, antrenorul lui Luton Town, Rob Edwards, a exprimat dezamăgirea echipei sale pentru modul în care s-au pierdut punctele din acest meci. El a recunoscut că Luton a avut ocazia să câștige și că echipa a pierdut puncte din cauza unor erori individuale și a lipsei de concentrare.
"Am condus cu 3-0, dar adversarii au fost mai motivați în a doua repriză. Au o calitate strălucitoare, mai ales în situaţii de unu contra unu şi nu ne-am apărat suficient de bine acele momente"
„Trebuie să învățăm să ne apărăm mai bine în acele momente cheie. Sunt multe lucruri la care trebuie să ne uităm înapoi și să disecăm".
„Desigur că trebuie să-mi asum responsabilitatea”.
"Am jucat foarte bine, dar semnele de avertizare au fost încă acolo. Sunt o echipă bună"
„Am simțit că am lăsat mingea să intre prea des și prea ușor în careul nostru în prima repriză, dar aveți dreptate, au fost niște goluri strălucitoare și un joc fenomenal. Păream o adevărată amenințare."
Un meci de neuitat
Meciul dintre Bournemouth și Luton Town va rămâne în memoria fanilor ca unul dintre cele mai spectaculoase și dramatice meciuri din istoria Premier League. Revenirea incredibilă a lui Bournemouth și dezamăgirea lui Luton vor fi subiecte de discuție pentru mult timp de acum înainte.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News