Antonio Conte a purtat primele discuții cu șefii lui Manchester United! Cerința specială a italianului

Antonio Conte a purtat primele discuții cu șefii lui Manchester United! Cerința specială a italianului Anglia

Ole Gunnar Solskjaer are zilele numărate la Manchester United, după rezultatele slabe ale echipei din ultimul timp. 

Conducerea va lua o decizie în următoarele ore în ceea ce-l privește pe antrenorul norvegian și a luat deja legătură cu Antonio Conte, ultima oară campion cu Inter Milano, în prezent liber de contract.

Antonio Conte, dorit de Manchester United

Dacă Solskjaer va fi demis, Conte va fi prima opțiune a celor de la Manchester United. S-au purtat deja primele discuții între cele două părți, iar antrenorul italian ar fi cerut un contract valabil pe trei sezoane, notează jurnalistul Nicolo Schira.

În campionat, Manchester United este pe locul șapte, cu 14 puncte, la opt puncte distanță de liderul Chelsea.

Alți doi tehnicieni vizați de United, care însă au contracte în momentul de față, sunt Erik ten Hag, de la Ajax Amsterdam, și Brendan Rodgers, acum la Leicester.

Ten Hag este ”vânat” și de șeicii de la Newcastle, iar Rodgers, trecut și pe la Liverpool, s-ar fi confesat apropiaților că preferă să aștepte plecarea lui Guardiola de la Manchester City pentru a prelua rivala de pe ”Etihad”

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!