Clubul Southampton l-a numit pe Ivan Juric în funcţia de antrenor principal, pe o perioadă de 18 luni.

Croatul îi succede lui Russell Martin, care a fost demis săptămâna trecută, după înfrângerea cu 5-0 din meciul cu Tottenham.

Juric, în vârstă de 49 de ani, a fost cel mai recent tehnician al Romei, dar a fost demis în noiembrie, după doar 12 meciuri la conducere.

„Sunt foarte mulţumit. Cred că este o provocare foarte mare, dar sunt foarte optimist pentru că am văzut o echipă care poate face mai mult", a declarat Juric, citat de news.ro. „Este important să fiu conectat imediat cu fanii. Vreau o echipă agresivă şi cred că fanilor lui Southampton le va plăcea asta”.

Southampton este pe ultimul loc în Anglia

Postul de la Southampton marchează primul rol de antrenor al lui Juric în afara Italiei.

Southampton se află pe ultimul loc în clasamentul Premier League.

Astfel, ”Sfinții”, așa cum sunt supranumiți jucătorii de pe ”St Mary's Stadium”, vor fi pregătiți de tehnicianul care în mai multe rânduri și-a declarat pasiunea pentru death metal.

Ivan Juric: ”Chuck Schuldiner de la Death a fost un artist absolut”

”Fotbaliștii nu înțeleg nimic despre muzică. O cunosc foarte superficial, viața pe care o duc îi condiționează și nu au cum să descopere alte lucruri în profunzime. 

Dintre toți fotbaliștii cu care am jucat în cei 15 ani de carieră, singurul care asculta metal a fost un portar argentinian de la Crotone (n.r. - Nicolas Cinalli)

Death metalul este pasiunea mea, Napalm Death, Obituary și Carcass sunt adevărați artiști. Apoi <<The Sound of Perseverance> de la Death: Chuck Schuldiner a fost un artist absolut.

Am fost la un concert Obituary acum ceva timp și pe <<Chopped in Half>> nu am putut rezista, după ani de inactivitate.

Dar, știi, să asculți un CD acasă și să mergi la un concert nu e același lucru. Am fost să văd Napalm Death de trei ori și eram mereu în pericol să mă rănesc.

Îmi amintesc de Napalm Death la Zagreb în '91, a fost un dezastru total, dar chiar total”, explica Ivan Juric într-un interviu pentru revista Rolling Stone.