Anunț în legătură cu viitorul lui Chelsea! Ce se întâmplă cu clubul londonez după ce Abramovich și-a anunțat retragerea după războiul declanșat de Putin
Roman Abramovich (55 ani) și-a anunțat retragerea de la conducerea clubului Chelsea FC.
Războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina are repercusiuni asupra rușilor din toată lumea, iar unul dintre miliardarii planetei, Roman Abramovich nu a scăpat. După ce a primit 'interzis' în Marea Britanie, patronul lui Chelsea a luat decizia de a se retrage din conducerea clubului și a anunțat asta prin intermediul unui comunicat.
Administratorii Fundației Chelsea se vor ocupa de club, despre care s-a scris că Abramovich ar putea fi obligat să îl vândă. Rusul a cumpărat gruparea londoneză în 2003, după ce a plătit 190 de milioane de dolari în schimbul său.
Ce se întâmplă la Chelsea după retragerea lui Abramovich
Deși fanii s-au temut pentru viitorul echipei favorite, se pare că Roman Abramovhic nu are în plan să vândă clubul, după cum a dezvăluit chiar jurnalistul Fabrizio Romano. Anunțul rusului nu stârnește îngrijorare în rândul londonezilor, asta pentru că va rămâne în continuare patronul echipei.
„Poziția lui Chelsea la anunțul oficial făcut de Abramovich. Se înțelege că clubul 'nu este de vânzare' așa cum stau lucrurile, de asemenea, Roman Abramovich este în continuare patronul.
Decizia de a face un pas în spate, anunțată sâmbătă, s-a luat pentru a ajuta și proteja clubul”, a anunțat Fabrizio Romano pe Twitter.
Chelsea position on official statement made by Abramovich. The club is understood to be ‘not for sale’ as things stand - also, Roman Abramovich is still the owner. ???? #CFC
The decision to step back announced today has been made in order to help and protect the club. pic.twitter.com/Gv57ze5Pzb
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) February 26, 2022
Anunțul făcut de Roman Abramovich după războiul declanșat de Putin
Rusul a anunțat, prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial al clubului, că predă administrarea celor care se ocupă de Fundația lui Chelsea.
„În cei 20 de ani în care am deținut Chelsea FC, am văzut întodeauna rolul meu ca deținător al clubului, a cărui slujbă este să asigure că avem succesul pe care am ajuns să îl avem astăzi, și de asemenea să construiască pentru viitor, în timp ce joacă și un rol pozitiv în comunitate.
Am luat întotdeauna decizii din inimă, care au fost în bunul interes al clubului. Rămân dedicat acestor valor. De aceea astăzi le ofer administratorilor Fundației caritabile a lui Chelsea administrarea și grija lui Chelsea FC.
Cred că sunt, în prezent, în cea mai bună poziție pentru a urmări interesele clubului, jucătorilor, staff-ului și fanilor!”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al lui Chelsea.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News