Arabii iau tot! După Henderson, au început negocierile cu încă un titular de la Liverpool

Arabii iau tot! După Henderson, au început negocierile cu încă un titular de la Liverpool Anglia

Liverpool s-ar putea despărți de încă un jucător important în această vară, după ce căpitanul Jordan Henderson și-a dat acordul pentru un transfer în Arabia Saudită.

În Arabia Saudită ar putea ajunge și Fabinho. Mijlocașul brazilian mai are trei ani de contract cu Liverpool, însă acum a devenit una dintre țintele importante ale lui Al Ittihad, club pregătit de Nuno Espirito Santo, care a făcut deja mai multe transferuri de răsunet în această fereastră de mercato.

Al Ittihad vrea să îl transfere pe Fabinho de la Liverpool

Al Ittihad a început negocierile cu reprezentanții lui Fabinho privind salariul și durata contractului, însă saudiții nu au făcut încă o ofertă oficială lui Liverpool, anunță The Guardian.

Fabinho, transferat de Liverpool în 2018, de la AS Monaco, pentru 45 de milioane de euro, a fost om de bază în echipa lui Jurgen Klopp în ultimele sezoane, cu 219 meciuri strânse până în prezent. În stagiunea precedentă, brazilianul a evoluat în 49 de jocuri.

Fabinho ar putea deveni al patrulea transfer important realizat de Al Ittihad în această vară, după Karim Benzema, N'Golo Kante și Jota.

Dacă negocierile pentru Fabinho par într-un stadiu incipient, plecarea lui Jordan Henderson este tot mai sigură. Căpitanul lui Liverpool și-a dat acordul pentru transferul la Al Ettifaq, iar cluburile trebuie să ajungă acum la o înțelegere privind suma de transfer, englezii solicitând 10 milioane de lire sterline.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!