Vlahovic tot mai aproape de Arsenal! Arteta a sugerat că-și dorește aducerea unui atacant cât de curând
Mikel Arteta a recunoscut că Arsenal va încerca să aducă un atacant în ianuarie, iar acesta ar putea fi chiar Dusan Vlahovic.
În ultimele zile au circulat informații că Arsenal ar fi principala favorită în semnarea lui Dusan Vlahovic. Sârbul este cel mai bun marcator din Serie A și doar Robert Lewnadowski a marcat mai multe goluri în campionat în anul 2021.
Ce a declarat Arteta?
Întrebat dacă sunt adevărate zvonurile că Arsenal va face aduce un atacant în această iarnă, Arteta a răspuns: „Dacă este jucătorul potrivit și ni-l putem permite, vom discuta și vom lua cea mai bună decizie posibilă. Suntem deschiși la orice oportunitate.”
„Cred că, având în vedere cantitatea de lucruri și modul în care vrem să evoluăm ca echipa, trebuie să maximizăm fiecare fereastră de transferuri în multe moduri diferite și suntem vigilenți.
Edu (directorul tehnic) și echipa sa lucrează din greu pentru aducerea unui atacant de top. Vom vedea dacă se va întâmpla acest lucru acum sau în vară, pentru că ține de mai multe lucruri”, a mai adăugat antrenorul „tunarilor”.
Arteta a mai confirmat încă o dată că Arsenal va semna cu siguranță un mijlocaș central în ianuarie. Echipa de pe Emirates are mare nevoie de jucători la mijlocul terenului, după plecarea lui Ainsley Maitland-Niles la AS Roma, sub formă de împrumut, și cele ale lui Thomas Partey și Mohamed Elneny la Cupa Africii până la mijlocul lui februarie.
"Nu avem prea mulți jucători la mijlocul terenului. Dar acesta nu este singurul argument pentru care trebuie să păstrăm jucători în lotul nostru, chiar dacă e vorba despre un fotbalist crescut la academia noastră. El a fost un jucător care a avut răbdare în multe momente și a încercat să-și îndeplinească visul. A fost foarte direct cu mine și am înțeles situația și credem că este o opțiune bună, dar evident că vom căuta alte opțiuni la mijlocul terenului în această perioadă de mercato”, spus Arteta despre plecarea lui Maitland-Niles la AS Roma.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News