Belgianul va pleca de la Manchester City și, cel mai probabil, se va transfera în afara Europei. Echipe din zona Golfului și Major League Soccer (MLS), campionatul Statelor Unite ale Americii, sunt interesate de mijlocașul care a scris istorie pe Etihad Stadium.
După ce s-a zvonit că Neom SC din Arabia Saudită și San Diego FC sunt interesate de ”KDB”, o altă echipă a demarat deja negocierile cu reprezentanții fotbalistului. Este vorba despre Chicago Fire, scrie jurnalistul Fabrizio Romano.
Rămâne de văzut dacă cele două părți vor ajunge la un acord, iar Kevin de Bruyne va fi convins să semneze cu echipa.
Kevin De Bruyne, o legendă a lui Manchester City
De Bruyne, desemnat de două ori fotbalistul anului la Manchester City (2020 și 2022), a sosit pe Etihad în 2015, când a fost cumpărat de la Wolfsburg pentru 76 de milioane de euro.
Așa cum a transmis în scrisoarea sa, căpitanul lui Manchester City a cucerit tot ce era posibil: Liga Campionilor, Premier League (de șase ori), Supercupa Europei, Campionatul Mondial al Cluburilor, Cupa Angliei (de două ori), Cupa Ligii Angliei (de cinci ori) și Supercupa Angliei (de trei ori).
- 413 meciuri, 106 goluri și 174 de pase decisive a strâns De Bruyne la Manchester City din 2015 și până în prezent.
Anunțul plecării lui Kevin De Bruyne vine la finalul celui mai slab sezon al lui Manchester City din era Pep Guardiola. Eliminați din Liga Campionilor și Cupa Ligii Angliei, "Cetățenii" ocupă doar locul 5 în Premier League, iar singurul trofeu din acest sezon poate fi Cupa Angliei, competiție în care s-au calificat în semifinale.