GALERIE FOTO BBC a analizat fazele controversate ale lui Drăgușin și a găsit vinovatul pentru golul încasat de Tottenham
Radu Drăgușin a fost folosit din nou aproximativ 10 minute de Tottenham în remiza de pe terenul lui Everton, scor 2-2, în runda cu numărul 23 din Premier League.
Drăgușin a intrat pe teren în minutul 89, când Tottenham conducea cu 2-1 după dubla lui Richarlison din prima repriză și golul marcat de Harrison în minutul 30. Fundașul român i-a luat locul lui Hojbjerg, iar Spurs a trecut din nou la o formulă cu trei stoperi.
Ce a scris BBC despre Radu Drăgușin după Everton - Tottenham 2-2
"Și mai multă acoperire pe faza defensivă pentru Tottenham în prelungiri", a scris BBC, după ce Ange Postecoglou a decis să întărească apărarea lui Spurs.
În prelungiri, Drăgușin a fost implicat în două faze controversate la duelurile cu atacantul portughez Beto. Jucătorul lui Everton s-a prăbușit de două ori de lângă fundașul român, însă centralul Michael Oliver nu a dictat nimic, motiv pentru care fanii lui Everton au protestat vehement.
"Se cere penalty! Jack Harrison centrează din dreapta, iar Beto cade în careu, susținând că a fost împins de Drăgușin. Faza a fost verificată rapidă de VAR, dar nu se dă nimic. Everton rămâne fără penalty primit în acest sezon de Premier League", a scris BBC despre prima fază, cea din minutul 90.
"Drăgușin are parte de câteva minute complicate. Îl împinge pe Beto, iar acum pare că a fost mai mult contact. Faza s-a petrecut la marginea careului, însă Everton nu a primit lovitura liberă pe care o căuta", a scris publicația britanică și despre momentul din minutul 90+4.
Martin Keown (57 de ani), fostul fundaș al naționalei Angliei, triplu campion cu Arsenal, susține că principalul vinovat pentru golurile încasate de Tottenham a fost portarul Guglielmo Vicario. La reușita din prelungiri a lui Everton, italianul a rămas pe linia porții, iar Branthwaite a profitat de respingerea greșită a lui Romero și a marcat cu capul.
"Everton chiar a jucat bine, iar în final a reușit să obțină un punct vital, care se poate dovedi foarte important. Gugliermo Vicario o costă pe Tottenham la fazele fixe. Ar fi trebuit să facă mai mult la ambele goluri marcate de Everton", a spus Keown, pentru BBC.
Pentru Radu Drăgușin a fost al treilea meci în care este introdus pe final de Tottenham, după cele cu Manchester United (2-2) și Brentford (3-2).
În urma acestui rezultat, Tottenham ocupă locul 4 în Premier League, cu 44 de puncte, la șapte lungimi în spatele liderului Liverpool, care are un meci mai puțin.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News