Olandezul a dirijat-o pe Manchester United în perioada iulie 2022 - octombrie 2024, înregistrând 128 de meciuri la cârma britanicilor, dar și o medie de 1.84 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.
În acest sezon, United a avut parte de rezultate modeste în campionat, sub îndrumarea lui Ten Hag. ”Diavolii roșii” au ajuns pe locul 14 după 9 etape, motiv pentru care conducerea de pe ”Old Trafford” a decis să-l demită pe antrenorul olandez.
Când o preia Ruben Amorim pe Manchester United + declarațiile antrenorului: ”O să clarific tot”
În presa din străinătate a apărut imediat informația conform căreia Manchester United a pus ochii pe Ruben Amorim. ”Acordul este 100% gata. Antrenorul va deveni tehnicianul lui Manchester United începând cu 11 noiembrie”, susține jurnalistul sportiv Fabrizio Romano.
Amorim va prelua, așadar, echipa în pauza internațională și va avea timp să-și facă planul de atac cu ”diavolii roșii”.
”Îmi place tot despre Premier League. Manchester United? mâine, după meci (n.r. Sporting - Estrela, etapa #10 din liga portugheză), o să vă spun totul. O să clarific situația mea. Acum ne focusăm doar pe joc”, a spus Amorim, citat de Fabrizio Romano.