Câte goluri mai trebuie să marcheze Erling Haaland pentru a depăși recordul de goluri dintr-un sezon, în Premier League
Erling Haaland continuă forma extraordinară la Manchester City, reușind o primă parte de sezon spectaculoasă.
Starul norvegian a reușit o dublă în meciul de campionat cu Leeds, ajungând la 20 de goluri marcate în 14 partide jucate în Premier League.
Pe lângă cele 20 de goluri marcate în competiția internă, Erling Haaland se mai poate lăuda și cu cinci reușite în Champions League, unde a disputat patru partide în faza grupelor.
De câte goluri mare are nevoie pentru a stabili un nou record în Premier League
Alan Shearer și Andy Cole au cele mai multe reușite într-un sezon din campionatul britanic, 34, însă starul norvegian pare pregătit să depășească acest record dacă menține același ritm de joc ca până acum.
Mohamed Salah a fost cel mai aproape pentru a depăși această barieră, în sezonul 2017-2018, când a marcat de 32 de ori pentru Liverpool.
Ce a declarat Erling Haaland despre rivalitatea cu Kylian Mbappe
Cum Lionel Messi (35 ani) și Cristiano Ronaldo (37 ani) sunt pe finalul carierei, următorul cuplul care se preconizează că va domina scena fotbalului mondial este Kylian Mbappe - Erling Haaland (22 ani). De altfel, starul lui Manchester City a precizat că o concurență de acest gen este benefică pentru a performa.
„O rivalitate între mine şi Kylian Mbappe cum a fost cea dintre Messi şi Ronaldo? Poate fi un lucru pozitiv, Messi şi Ronaldo s-au ridicat unul pe celălalt, a fost rivalitatea dintre Barcelona şi Real Madrid, una perfectă. Dar eu nu mă compar cu alţii”, a spus Erling Haaland, citat de Viaplay.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News