FOTO ȘI VIDEO Ce bine e să fii lider în Anglia! Arsenal, 5-0 cu Chelsea pentru titlu, și Leicester City, 5-0 cu Southampton pentru promovare, în două meciuri la indigo
Echipele de pe primul loc din Premier League și Championship au câștigat clar derby-urile de marți seara.
Arsenal a zdrobit-o pe Chelsea într-o restanță din Premier League, 5-0 marți seara, și continuă astfel să fie liderul campionatului Angliei.
Leandro Trossard a deschis repede scorul, în minutul 4, dar ”tunarii” lui Mikel Arteta s-au dezlănțuit abia în a doua repriză.
Ben White, cu o dublă (52, 70), și Kai Havertz, și el cu o dublă (57, 65), au stabilit scorul final, 5-0 pe ”Emirates Stadium”.
Jamie Vardy își face treaba la Leicester și la 37 de ani
Tot marți seara, și liderul din Championship, fosta campioană Leicester City, a demolat-o pe Southampton cu 5-0, al fel un rezultat surprinzător, având în vedere că învinșii sunt pe locul 4 și trag și ei la promovarea în Premier League.
Abdul Fatawu, cu un hat-trick (25, 75 și 81), Wilfred Ndidi (62) și nemuritorul Jamie Vardy (79 - ajuns la 37 de ani) au semnat golurile meciului de pe ”King Power Stadium”, care a avut o evoluție similară a scorului, 1-0 la pauză și 5-0 final.
Clasamentul din Premier League
Clasamentul din Championship
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News