Formația antrenată de Pep Guardiola nu a mai câștigat de pe 26 octombrie până în urmă cu o lună, până pe 4 decembrie, când trecea de Nottingham, scor 3-0. Anterior, în ultimul succes, o învingea la limită, scor 1-0, pe Southampton. După întâlnirea cu echipa la care a evoluat și Florin Gardoș, au urmat dueluri pierdute cu Tottenahm (scor 1-2), Bournemouth (scor 1-2), Sporting (scor 1-4), Brighton (scor 1-2) și din nou Tottenham, în campionat (scor 0-4).
După duelul cu Nottingham, ”cetățenii” au mai bifat cinci meciuri la rând fără victorie, dar în ultimele trei dueluri oficiale au strâns trei succese la rând, 2-0 cu Leicester, 4-1 cu West Ham și 8-0 cu Salford.
Întrebat despre discuțiile purtate cu patronul clubului Khaldoon Al Mubarak, Guardiola a transmis că este convins că va reuși să o scoată pe Manchester City din ”groapă”.
Pep Guardiola, ieșire față de ”vânătorii de autografe”
Problemele îl apasă pe Pep Guardiola, pentru că recent era cât pe ce să bată un om pe stradă, care l-a filmat în timp ce trecea pe lângă el. Carismaticul Guardiola și-a ieșit din fire și a fost oprit de două persoane care îl însoțeau, pentru că altfel lucrurile puteau degenera.
Mai nou, el a ieșit în evidență cu un moment ciudat, luând la rost câțiva tineri care veniseră să îl ceară autograf. Se pare că aceștia sunt ”vânători de autografe” și vând tricourile semnate pe bani foarte mulți. Guadiola le-a spus acestora după ce i-a recunoscut:
”Nu mai veniți, nu vă mai spun a doua oară. Vă știu fețele. Mergeți la școală și pregătiți-vă, băieți!
Sunteți tineri, oameni buni, nu mai stați aici să vă pierdeți timpul. Așa vreți să vă trăiți viața? Sincer, asta vreți?
Pregătiți-vă mai bine, la naiba! Care sunt visurile voastre? Spuneți-mi, care sunt visurile voastre? Haideți să vă antrenați, să faceți ceva, antrenați-vă!”.