FOTO ȘI VIDEO Cea mai tare revenire din istorie: echipa la care a jucat Dan Petrescu a întors miraculos un 0-4 și merge pe Wembley
Golul care a dus meciul în prelungiri a venit în minutul 90+8.
Play-off-ul pentru promovarea din League 1 în Championship, a doua divizie din Anglia, a oferit „cea mai tare revenire văzută vreodată”, așa cum a numit-o presa britanică.
Sheffield Wednesday, echipa la care a jucat Dan Petrescu în sezonul 1994-1995, a întors un 0-4 din prima manșă, în fața lui Peterborough United, și va juca pe Wembley finala play-off-ului pentru promovare.
Sheffield Wednesday, cea mai tare revenire din istorie, de la 0-4 în tur
Sheffield Wednesday, care a încheiat sezonul regulat pe locul al treilea, a întâlnit-o în semifinalele turneului pentru promovare pe Peterborough. În primul joc, Peterborough a câștigat acasă cu 4-0 și părea ca și calificată în finală.
În returul de pe Hillsborough, Wednesday a pornit tare. Mai întâi, a deschis scorul rapid, în minutul 9, printr-un penalty transformat de Smith. Lee Gregory a făcut 2-0 după 25 de minute, iar Reece James a marcat pentru 3-0 în minutul 70.
Pe măsură ce treceau minutele, „remontada” gazdelor devenea tot mai puțin posibilă. Când cele șase minute de prelungiri expiraseră deja de vreo 90 de secunde, Sheffield Wednesday a dat lovitura. După un asediu la poarta oaspeților, Aden Flint a făcut 4-0 și a egalat situația la general.
Emoția a fost atât de puternică încât numeroși suporteri ai lui Wednesday au intrat pe teren să se bucure alături de jucători.
FROM FOUR DOWN SHEFFIELD WEDNESDAY FORCE EXTRA TIME!!!!!!!! SCENES!!!!!!!!!!!!! pic.twitter.com/xKCKMSK1Wh
— Mr Matthew CFB (@MrMatthewCFB) May 18, 2023
Sheffield Wednesday s-a calificat la penalty-uri și merge pe Wembley
Peterborough United, formație antrenată de Darren Ferguson, fiul lui Sir Alex Ferguson, s-a trezit brusc în prelungiri. Exact la finalul primei reprize, în minutul 105, Peterborough a marcat un gol care putea însemna calificarea.
Însă Sheffield Wednesday a mai avut puterea să revină o dată și să completeze seara istorică. Callum Paterson a înscris în minutul 112 și a stabilit scorul final, după 120 de minute: 5-1 pentru gazde.
S-a ajuns la loviturile de departajare, unde Sheffield Wednesday a transformat cinci din cinci. Echipa lui Darren Ferguson a ratat a doua execuție, când Butler a trimis în transversală, și astfel a pierdut incredibil o calificare pe care o avea în mână.
SHEFFIELD WEDNESDAY ARE GOING TO WEMBLEY!!!!!!!!! pic.twitter.com/CBzx1MJkoe
— Mr Matthew CFB (@MrMatthewCFB) May 18, 2023
Sheffield Wednesday va disputa meciul decisiv pentru promovare în Championship pe 29 mai. Pe Wembley, „bufnițele” vor întâlni câștigătoarea „dublei” dintre Barnsley și Bolton, care au terminat la egalitate (1-1) în prima manșă.
- Plymouth Argyle și Ipswich Town au promovat direct în Championship.
- 1999-2000 e ultimul sezon în care Sheffield Wednesday a jucat în Premier League.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News