Chelsea a dat lovitura! Super-transferul pe care sunt aproape să îl facă londonezii în plin Campionat Mondial
Chelsea a ajuns la un acord pentru o mutare importantă și de perspectivă.
Gruparea pregătită de Graham Potter face o mutare importantă în vara lui 2023 și încearcă să se asigure de asta încă de acum. Oficialii londonezi au profitat de pauza competițională provocată de desfășurarea Campionatului Mondial din Qatar și au trecut la acțiune, pregătindu-și transferurile pentru iarnă și vară.
Jurnalistul italian specializat în transferuri, Fabrizio Romano, anunță că Chelsea este aproape de a finaliza transferul lui Christopher Nkunku (25 ani), fotbalistul lui RB Leipzig. Englezii s-au arătat interesați încă din vară pentru jucătorul francez, care a fost convocat la națională însă scos din lot înainte de startul Campionatului Mondial, după ce s-a accidentat la antrenament.
Chelsea îl transferă pe Christopher Nkunku
Sursa citată informează că cele două cluburi au ajuns la un acord, urmând ca înțelegerea să depășească 60 de milioane de euro. Nkunku a făcut deja vizita medicală în luna septembrie, iar înțelegerea ar urma să înceapă cu iuniie 2023.
Chelsea are closing in on Christopher Nkunku deal. Medical already done as reported in September, agreement in place with Leipzig for more than €60m clause/easier payment terms. ???????? #CFC
Long term deal agreed starting from June 2023.
Time to sign contracts then… here we go. pic.twitter.com/ByZKO5vlb9
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) November 28, 2022
Christopher Nkunku, OUT până la finalul sezonului
Clubul din Bundesliga a anunțat că fotbalistul a suferit o ruptură la ligamentul extern al genunchiului stâng. Deși nu s-a anunțat clar timpul estimat pe care îl va petrece în afara terenului, o astfel de accidentare este extrem de gravă și necesită o perioadă îndelungată de recuperare.
„Îl vom sprijini pe Christo în cel mai bun mod posibil pentru a putea reveni cât se poate de repede”, scriu nemții.
- 17 goluri și 4 assist-uri a reușit Christopher Nkunku în 23 de meciuri jucate în acest sezon.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News