Anunțul a fost făcut de publicația ucraineană Tribuna, iar în cursul zilei de marți a venit și comunicatul oficial din partea clubului Chelsea.
Londonezii confirmă ”rezultatul nefavorabil” de la testul antidoping, cu mențiunea că Mudryk nu a folosit niciodată, în mod conștient, substanțe interzise.
În această perioadă, starul ucrinean așteaptă rezultatul probei B, iar dacă acesta nu-i va fi favorabil, atunci ar putea risca o suspendare de patru ani de zile.
Comunicatul lui Chelsea în cazul lui Mudryk
Publicația britanică Daily Mail scrie că Mudryk a fost deja suspendat de Federația Engleză de Fotbal.
„Chelsea confirmă faptul că Federația a luat recent legătura cu jucătorul Mykhailo Mudryk, în legătură cu un rezultat nefavorabil obținut în urma unui test urinar de rutină.
Atât clubul, cât și jucătorul, susțin pe deplin programul de testare al Federației, iar toți jucătorii noștri, inclusiv Mykhailo, sunt testați antidoping în mod regulat.
Mykhailo a confirmat categoric că nu a folosit niciodată, în mod conștient, substanțe interzise. Atât Mykhailo, cât și clubul, vor colabora acum cu autoritățile relevante pentru a stabili ce a cauzat rezultatul nefavorabil.
Clubul nu va face alte comentarii pe acest subiect”, a transmis Chelsea.